Moneda naţională a reuşit şi azi să aibă cea mai bună evoluţie din regiune, întărindu-se semnificativ în raport cu euro la cursul oficial până la cel mai bun nivel din ultimele 100 de zile.
BNR a anunţat azi o referinţă a euro de 4,3366 lei, în scădere cu aproape 2 bani (1,91 bani) sau 0,44%. Un asemenea nivel nu a mai fost atins din 17 ianuarie, când a fost anunţat un curs de 4,3351 lei.
În fapt, circa jumătate din aprecierea leului la cursul oficial s-a petrecut încă de ieri după amiază, când cursul euro a coborât spre 4,345 lei (după ora 15:00), iar în această dimineaţă a continuat să coboare sub 4,34 lei, atingând la un moment dat 4,333 lei/euro.
În jurul orei 13:00, vineri, leul se tranzacţiona pe piaţa valutară la 4,3367/euro, ceea ce însemna o apreciere de circa 0,2% faţă de închiderea de joi şi consemnând astfel cea mai bună evoluţie din regiune.
Spre comparaţie, zlotul polonez stagna la 4,156/euro, iar forintul maghiar se deprecia cu 0,1%, până la 301,39/euro.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anunţat o referinţă de 3,3308 lei, în scădere cu 0,26 bani (0,08%).