Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Râmnic, dus la audieri la DNA

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 26 aprilie 2013 ·

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost dus ieri la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Bucureşti, într-un dosar privind o presupusă luare de mită, în valoare de 20.000 de euro, a informat Mediafax.ro. Edilul vâlcean a fost dus la Bucureşti după ce timp de aproximativ cinci ore a fost interogat de către anchetatori în sediul primăriei, alături de un angajat al instituţiei şi de directoarea unei televiziuni locale, în al cărei sediu ar fi fost organizat un flagrant.

Conform unor surse judiciare, reprezentantul unei firme de construcţii din Timişoara, care viza obţinerea unui contract de la primărie, ar fi lăsat la sediul televiziunii un plic cu 20.000 de euro, care ar fi trebuit să ajungă la primarul Emilian Frâncu. La sediul DNA Bucureşti ar urma să fie duşi şi directorul televiziunii respective, Aura Constantinov, precum şi şeful corpului de control din Primăria Râmnicu Vâlcea, Vasile Avram.

Surse judiciare au declarat că primarul este suspectat de luare de mită în cazul unei pasarele construite la intrarea în oraşul Râmnicu Vâlcea, iar procurorii DNA au solicitat acte privind achiziţiile făcute de primar din momentul preluării funcţiei, inclusiv documente care vizează proiectul şi documentaţiile de execuţie a pasarelei.

Primarul Emilian Frâncu a câştigat alegerile în iulie 2012 din partea Partidului Naţional Liberal (PNL), pe lista Uniunii Social Liberale, el fiind, de alfel, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Râmnicu Vâlcea, iar până în 2009 a condus organizaţia judeţeană a liberalilor. Frâncu a fost deputat în parlament între anii 2004-2008 şi senator între 2008 şi 2012, calitate la care a renunţat în momentul câştigării alegerilor locale pentru Primăria Râmnicu Vâlcea.

Îl urmează pe Gutău

Emilian Frâncu este al doilea primar al municipiului Râmnicu Vâlcea acuzat de luare de mit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 32 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 58 minute
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°