Compania a anunţat ieri că după ce OMV Petrom va începe extracţia gazelor vor fi necesare zeci de milioane de euro pentru transportul acestora la ţărm
În următorii câţiva ani, România va trebui să găsească banii necesari construcţiei conductelor care vor aduce gazele extrase de OMV Petrom din cele două perimetre pe care le va exploata în Marea Neagră, odată ce compania susţine că sunt perspective "frumoase".
Şeful Dispeceratului de gaze din Transgaz, Mihai Pătârniche, a anunţat ieri că OMV Petrom (SNP) a comunicat companiei pe care o reprezintă că sunt perspective "frumoase" în privinţa gazelor din Marea Neagră. "Petrom ne-a informat că sunt perspective frumoase", a afirmat Pătârniche, citat de Mediafax, adăugând, la insistenţa presei, că în momentul în care va începe extracţia de gaze în Marea Neagră, vor fi necesare "zeci de milioane" de euro pentru realizarea conductelor care să aducă gazele la ţărm, operaţiune în care este foarte probabil să se implice şi Guvernul.
"Dacă România este obtuză, Petrom poate exporta, deşi nu poate face ce vrea pentru că este sub jurisdicţie românească", a afirmat Pătârniche, răspunzând unei întrebări referitoare la posibilitatea OMV Petrom de a exporta gazele pe care le va extrage din Marea Neagră.
95 mil. euro pentru servicii de prospecţiune
Compania OMV Petrom (SNP) a încheiat, spre sfârşitul anului trecut, acorduri-cadru în valoare de 95,3 milioane euro fără TVA, cu Dolphin Geophysical AS, din Norvegia, şi CGGVeritas Services, din Franţa, pentru servicii de prospecţiune seismometrică offshore în Marea Neagră.
Obiectivul acordului este asigurarea accesului la resursele identificate ca fiind necesare pentru realizarea în cadrul contractelor subsecvente a serviciilor de prospecţiune seismometrică offshore (marină) în Marea Neagră, se arată în anunţul de atribuire publicat de compa