Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu e o GLUMĂ! Bendeac s-a hotărât şi se însoară. Vezi cum arată tânăra care îi este şi colegă de scenă!

Publicat in Vremea Noua, vineri 26 aprilie 2013 ·

Burlacul Mihai Bendeac a hotărât să îşi pună pirostriile. Actorul a cerut-o în căsătorie pe o colegă de platou şi dat fiind că tânăra a acceptat, Bendeac vrea să vadă cum e să fii căsătorit timp de o săptămână.

Astăzi, Bendeac şi-a anunţat fanii că se va căsători. “Într-o pauză de filmare, acum cateva zile, in joaca, am facut o cerere în căsătorie unei colege de platou. Răspunsul a fost ‘Da’. Lucrurile s-ar fi oprit acolo dacă domnisoara în cauză nu mi-ar fi spus: ‘Oricum, cine te crede pe tine?…’ Apoi, am spus: ‘Nu mă face să-mi pun ambiţia! Ce? Crezi că nu pot?’ Ea: ‘Eh, hai s-o vedem şi p-asta!’”, a scris actorul pe Facebook.

Acesta a adăugat: “Fraţilor, până la urmă ce am de pierdut? Şi-aşa n-o să fiu însurat vreodată. Uite, mă gândesc foarte serios să mă căsătoresc pentru fix o săptămână. Cu contract prenupţial. Să zic şi eu la bătrâneţe că am facut-o şi p-asta. Viaţa e facută din momente de nebunie, nu? Şi, în afară de asta, mi-am dat cuvântul”.

Mihai Bendeac a încheiat: “Da, domnişoara din fotografie este cea îndeajuns de dementă încât să facă asta cu unul ca mine”.

Femeia cu care se va căsători Bendeac este Miruna Mănescu, o tânără care face parte din echipa actorului de la emisiunea “Românii au artişti”. Aceasta are o voce foarte bună şi are numele de scenă Shaka Muv.

Libertatea.ro

Burlacul Mihai Bendeac a hotărât să îşi pună pirostriile. Actorul a cerut-o în căsătorie pe o colegă de platou şi dat fiind că tânăra a acceptat, Bendeac vrea să vadă cum e să fii căsătorit timp de o săptămână.

Astăzi, Bendeac şi-a anunţat fanii că se va căsători. “Într-o pauză de filmare, acum cateva zile, in joaca, am facut o cerere în căsătorie unei colege de platou. Răspunsul a fost ‘Da’. Lucrurile s-ar fi oprit acolo dacă domnisoara în cauză nu mi-ar fi spus: ‘Oricum,

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°