Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berea produsă în colaborare cu formaţia Iron Maiden se bucură de succes înainte chiar de lansare

Publicat in Monitorul de Cluj, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

topkool.comAngajaţii unei berării mici, afacere de familie, din Stockport, au fost nevoiţi să treacă la program de şase zile pe săptămână pentru a putea acoperi creşterea cererii de bere "Trooper", un ale produs în colaborare cu legendara formaţie heavy-metal Iron Maiden, conform publicaţiei The Daily Telegraph.

În urmă cu cinci luni acest mic producător de bere, cunoscut doar pentru sortimentul de ale 'Old Tom', a avut norocul să fie abordat de rockerii britanici pentru a colabora la lansarea unui nou sortiment de bere.

"Trooper", tot un ale, va fi lansat abia luna viitoare, dar deja au fost precomandate 300.000 de sticle de către fanii formaţiei britanice, iar retaileri din peste 100 de ţări au solicitat stocuri pentru a o comercializa.

"Pentru prima dată în istoria noastră facem bere de trei ori pe zi, şase zile pe săptămână", a precizat David Bremner, directorul de marketing al berăriei Robinsons, veche de 175 de ani. Este mai mult de dublu decât cantitatea normală de două serii de bere pe zi, patru zile pe săptămână.

Proiectul lansării acestei beri a fost făcut public în luna martie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook a formaţiei, iar în doar 3 ore după anunţ, Trooper a urcat pe locul trei în clasamentul celor mai urmărite beri de pe Facebook, cu 22.000 de fani. În prezent are peste 42.000 de "like" pe Facebook.

Mai mult decât atât, producătorul de bere Robinsons nu a cheltuit niciun cent pentru a face publicitate noului sortiment.

Berea "Trooper" va fi lansată oficial la 9 mai la sediul berăriei Robinsons din Stockport.

Citeşte şi:

Iron Maiden îşi va lansa propriul brand de bere

Iron Maiden anunţă un show spectaculos în România

topkool.comAngajaţii unei berării mici, afacere de familie, din Stockport, au fost nevoiţi să treacă la program de şase zile pe săptămână pentru a putea acope

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 32 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 17 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum o ora
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 40 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Şaisprezece persoane, reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în Bucureşti şi Ilfov

News.ro acum o ora
Şaisprezece persoane au fost reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, dosar în care au avut loc 47 de percheziţii, în Bucureşti şi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°