Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Goma a primit cetăţenia Republicii Moldova

Publicat in Romania TV, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Paul Goma a primit din nou cetăţenia Republicii Moldova, în vara acestui an, scriitorul şi disidentul politic în vârstă de 77 de ani, care locuieşte în prezent la Paris, se va stabili la Chişinău, unde va conduce Centrul de studiu al comunismului din Basarabia şi Bucovina. 

Anunțul potrivit căruia Paul Goma a primit din nou cetăţenia Republicii Moldova a fost făcut joi, de membrii Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova Andrei Țurcanu și Emilian Galaicu-Păun, scrie Mediafax.

În ianuarie, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a decis să îl propună pe Paul Goma la premiul Nobel pentru literatură, aceasta fiind prima dată când a fost făcută publică o informaţie privind propunerea oficială a unui scriitor de origine basarabeană pentru acordarea acestei distincţii.

Scriitorul Paul Goma trăieşte în prezent la Paris, unde a ajuns împreună cu familia în 1977, având statut de refugiat politic. Relaţiile sale cu statul român au fost tot timpul deosebit de reci. În timpul comunismului, scriitorul a avut probleme cu Securitatea, iar, după publicarea, în 1997, a incomodului său "Jurnal", Paul Goma a fost hărţuit şi marginalizat de elitele româneşti ale momentului pentru că "prea critica pe toată lumea". În 1980, scriitorul a refuzat cetăţenia franceză, considerând că este prea târziu pentru aceasta, iar, timp de mai mulţi ani, Goma s-a declarat apatrid.

În 1977, o scrisoare deschisă prin care Paul Goma cerea respectarea drepturilor omului în România a fost citită la Radio România Liberă, rezultatul fiind excluderea lui din Uniunea Scriitorilor din România (USR).

Scriitorului i-a fost reconfirmată calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România în noiembrie 2011. Într-o şedinţă din octombrie 2012, Uniunea Scriitorilor din România a decis acordarea unor indemnizaţii de merit în valoare de 1.608 lei, lunar, unor scriitori români, printre

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 18 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°