Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sex pe Marte

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Fundaţia Inspiration Mars a anunţat recent că plănuieşte să trimită în spaţiu un cuplu căsătorit, într-o aventură de 501 zile spre Marte, în anul 2018, relatează www.nextme.it. Iniţiatorul proiectului este Dennis Tito, un multimilionar care, în 2001, a plătit 20 de milioane de dolari pentru o călătorie pe Staţia Spaţială Internaţională. Se aşteaptă ca în anul 2017 să existe navele spaţiale necesare unei astfel de misiuni, care include şi prezenţă umană la bord. O aliniere planetară extrem de rară face ca, peste cinci ani, o navă care ar pleca de pe Pământ spre Marte să poată înconjura Planeta Roşie, ajungând la o distanţă de aproximativ 240 de kilometri de suprafaţa acesteia, şi, apoi, să se întoarcă pe Pământ. Organizatorii misiunii spun că ar prefera ca aceste două persoane să fie un bărbat şi o femeie, preferabil cuplu, chiar căsătoriţi, pentru a avea o bună compatibilitate pentru o perioadă atât de lungă de izolare de restul lumii. „Va fi o misiune austeră, un fel de călătorie a lui Lewis şi Clark către Marte. Nu este obligatoriu să îndeplinim toate regulile NASA pentru calitatea aerului şi apei. Putem simplifica lucrurile“, a explicat Taber MacCallum, şeful tehnic al proiectului.

Dacă lansarea are loc pe 5 ianuarie 2018, capsula zburătoare va ajunge lângă Marte după 228 de zile, va face un ocol al planetei şi se va poziţiona pe orbită înapoi spre Pământ. Călătoria de întoarcere ar dura 273 de zile. În timpul călătoriei, cei doi pasageri se vor ocupa de menţinerea habitatului, de experimente ştiinţifice şi vor păstra legătura cu echipa de pe Pământ. Anunţul a readus în prim-plan problema întreţinerii relaţiilor sexuale în afara atmosferei terestre. Cei mai mulţi dintre specialişti spun că sexul în spaţiu este extrem de dificil şi nu este deloc sigur. „Sexul este foarte dificil în condiţii de gravitaţie zero, pentru că, în principiu, nu există tracţiune

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 7 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 4 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 7 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 10 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum o ora
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 6 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Nicuşor Dan: România are nevoie de vocea şi implicarea voastră

Ziarul Financiar acum 12 ore
„Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare”, a declarat preşedintele ales, adăugând că aceşti români „continuă să poarte în suflet legătura cu România, chiar şi la mii de kilometri distanţă”. Acesta a subliniat rolul cruci

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/15°
joi

13°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
joi

12°/16°
Constanta
acum

14°
lun.

9°/15°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
joi

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/19°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/20°