Mii de credincioşi şi sute de preoţi au participat, sâmbătă, la pelerinajul de Florii din Capitală, cu ocazia căruia a fost oficiată prima slujbă la locul unde se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului, Patriarhul Daniel spunând că poate, acum că se vede lucrarea, oamenii vor da bani pentru ea.
Aproximativ 3.000 de credincioşi, dar şi în jur de 700 de preoţi s-au adunat, sâmbătă, în jurul platformei de beton, înaltă de patru metri, ce constituie nivelul zero al Catedralei Mântuirii Neamului, pentru a asista la slujba ce a precedat pelerinajul de Florii către Patriarhie.
VEZI AICI O IMPRESIONANTĂ GALERIE FOTO REALIZATĂ DE COLEGII DE LA MEDIAFAX
Pe această platformă, a fost improvizat un altar, de unde au slujit Patriarhul Daniel şi episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor Varsanufie Prahoveanul, înconjuraţi de un sobor de 12 preoţi şi diaconi.
Două cruci mari din crizanteme albe, cu postament din crengi de brad, au fost puse de-o parte şi de alta a altarului improvizat. Mulţimea de credincioşi a venit cu ramuri de salcie şi finic, cu flori şi, câţiva, cu icoane, spre a fi sfinţite.
Oamenii au început să se adune încă de pe la ora 14.00, adăpostindu-se de soarele dogoritor, care au apucat, pe sub copaci. Vorbeau despre apropatele sărbători, dar şi despre sărăcie şi speranţă. Schimbau impresii şi despre preoţime, bune şi rele, în funcţie de clericii din parohiile de unde proveaneau. Dar, despre viitoarea Catedrală a Mântuirii, nu aveau de zis decât lucruri bune.
"Sunt de acord cu această construcţie, pentru că eu am credinţă în Dumnezeu, şi nu în preoţi. Chiar dacă vorbim probabil de o sumă foarte mare, această construcţie este făcută să dureze, şi, pentru noi oamenii săraci, care nu îl avem decât pe Dumnezeu, catedrala reprezintă speranţa, mai ales că este făcută să dureze poate sute de ani de acum înainte", a spus o f