Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sută de deţinuţi de la Guantanamo sunt în greva foamei

Publicat in Antena 3, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Un prag de 100 de deţinuţi aflaţi în greva foamei a fost atins sâmbătă la centrul militar de detenţie de la Guantanamo Bay (Cuba), o acţiune de protest ce a început în urmă cu aproape trei luni în rândul populaţiei carcerale totale de 166 de persoane, a anunţat un purtător de cuvânt, relatează AFP, conform Mediafax.

Acest bilanţ, prezentat cotidian, înregistrează o creştere constantă de la începutul protestului, pe 6 februarie, primele date fiind furnizate la 11 martie de către autorităţile militare, care anunţau la acea dată nouă grevişti.

Bilanţul se apropie tot mai mult de estimări ale unor avocaţi ai unor deţinuţi, care susţin că la grevă participă, încă de la început, 130 de persoane.

Dintre cei 100 de grevişti ai foamei înregistraţi sâmbătă, 20 erau alimentaţi prin tuburi introduse în stomac prin fosa nazală, a anunţat locotenent-colonelul Samuel House. Dintre aceşti 20 de deţinuţi, cinci erau spitalizaţi în continuare, dar nu se află într-un "pericol de moarte", a precizat purtătorul de cuvânt, citat într-un comunicat.

Potrivit avocaţilor, protestul a fost declanşat după ce exemplare de Coran au fost examinat într-un mod considerat blasfemiator de către deţinuţi. Însă, în prezent, cea mai mare parte a protestatarilor denunţă detenţia lor pe termen nelimitat, după aproximativ 11 ani, fără vreo inculpare sau proces.

Casa Albă a anunţat vineri că va continua să "urmărească îndeapoape" greva foamei, reafirmând "angajamentul preşedintelui Barack Obama de a închide centrul de detenţie".

"Progrese au fost înregistrate în cursul acestei administraţii şi a precedentei (administraţii), în pofida faptului că Congresul a votat şi prelungit o lege cu scopul de a împiedica închiderea centrului de detenţie", a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt Jay Carney. "Un obstacol fundamental în c

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 25 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°