Pieptănaţi, cu elastice colorate în păr sau costumaţi, aproape 1.300 de câini din 120 de rase au putut fi admiraţi, sâmbătă, la Timişoara în cadrul a trei expoziţii în care s-au ales cei mai frumoşi patrupezi din România şi din străinătate. Printre rasele rare pe care iubitorii de animale le-au putut admira se numără Chihuahua, Limier de Hanovra, Boston Terrier sau Jack Russel Terrier, cea mai îndepărtată ţară care şi-a trimis un reprezentant la expoziţie a fost Brazilia. Pe lângă cele două expoziţii internaţionale de frumuseţe şi una de club, care este importantă pentru selecţia câinilor, timişorenii care au participat, sâmbătă, la Arena Aquasport au putut adopta patrupezi, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Primăria Timişoara. “Timişorenii pot vedea 1.300 de exemplare din 17 ţări. Sunt mai puţini câini înscrişi faţă de ediţiile anterioare pentru că peste trei săptămâni se desfăşoară la Budapesta Campionatele Mondiale şi mulţi dintre deţinătorii de animale îşi pregătesc câinii pentru acest eveniment. Toate rasele prezente la expoziţie sunt frumoase în felul lor”, ne-a spus Daniela Radu, preşedintele Asociaţiei Chinologice Timiş. Mâine, de la ora 13:00, în aceeaşi locaţie, are loc o competiţie de dresaj canin. Biletul de intrare costă 5 lei, copiii, persoanele în vârstă şi cele cu handicap au intrarea liberă.
Pieptănaţi, cu elastice colorate în păr sau costumaţi, aproape 1.300 de câini din 120 de rase au putut fi admiraţi, sâmbătă, la Timişoara în cadrul a trei expoziţii în care s-au ales cei mai frumoşi patrupezi din România şi din străinătate. Printre rasele rare pe care iubitorii de animale le-au putut admira se numără Chihuahua, Limier de Hanovra, Boston Terrier sau Jack Russel Terrier, cea mai îndepărtată ţară care şi-a trimis un reprezentant la expoziţie a fost Brazilia. Pe lângă cele două expoziţii internaţionale de frumuseţe ş