Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Roman – atacuri în cascadă la foştii colegi de partid

Publicat in Rondul de Sibiu, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Spre deosebire de actualul coleg de partid, senatorul Viorel Arcaş care se arată preocupat de problemele municipiului de pe Târnava Mare, în speţă de rezolvarea centurii ocolitoare a urbei, respectiv de “divizarea” SNGN “Romgaz” SA, deputatul Gheorghe Roman continuă disputele sterile cu foştii colegi din PDL.

Astfel după atacurile la adresa edilului-şef al Mediaşului, Roman a încrucişat spada şi cu directorul general al SC Apa Târnavei Mari SA, Virgil Bucşe, împotriva căruia susţine că a “asmuţit” ministerul Mediului, pentru a afla adevărul despre proiectul de apă şi canalizare, mai exact despre termene de execuţie şi imputarea sumei de 1.5 milioane de euro de către comisia de audit.

Virgil Bucşe (foto) a răspuns nedumeririlor deputatului, vineri la prânz, într-o conferinţă de presă.

“N-am vrut să răspund atacurilor politicianiste ale deputatului, însă consider că opinia publică trebuie să ştie exact cum stau lucrurile. Dacă fostul coleg de partid cu aura sa de curcubeu, ar fi dorit cu adevărat să ajute Mediaşul ar fi făcut demersuri la ministrul Rovana Plumb, încă de anul trecut, pentru decontarea cheltuielilor, din care cauză, lucrările la respectivul proiect în valoare de 90 milioane de euro s-a întârziat cu trei luni de zile. Mai mult decât atât, o simplă descindere la sediul SC Apa Târnavei Mari SA ar fi fost de ajuns pentru deputatul Roman spre a afla că pretinsa sumă imputată societăţii, în fapt nu are obiect. Comisia de audit a constatat o neconcordanţă a directivei europene cu legislaţia românească în privinţa achiziţiilor publice, însă noi am contestat raportul în speţă la Curtea de Apel Alba Iulia, care ne-a dat dreptate şi a suspendat plata. S-a promovat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care se va judeca în martie 2015, iar până atunci nu există nicio sumă de returnat”, a încheiat Bucşe.

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 52 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 2 ore
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum o ora
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Tragedii în lanț în Germania în noaptea de Revelion. Cel puțin cinci persoane au murit din cauza unor artificii puternice

HotNews acum 2 ore
Cinci persoane au murit accidental în noaptea de Anul Nou în mai multe regiuni din Germania, după ce au declanșat artificii puternice, a anunțat miercuri poliția într-un bilanț provizoriu, informează AFP. În apropiere de Paderborn, în landul Renania

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 3 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°