Din afară, România arată ca o „fabrică” de olimpici, numai buni de exportat statelor înstărite. Pe dinăuntru, însă, avem un mecanism putrezit, care îi forțează pe copiii sărmani să iasă din sistem înainte de a învăța să scrie. Sursa: CODRIN PRISECARU

Ne pricepem de minune să antrenăm elite, dar eşuăm lamentabil când vine vorba să-i aducem înapoi la şcoală pe elevii săraci. Cam aşa s-ar traduce mesajul transmis recent de Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în ţara noastră, el însuşi un fost dascăl.

Şi nu este singurul oficial străin care atrage atenţia că numărul alarmant al copiilor „rupţi” definitiv de şcoală anulează mândria de a avea olimpici internaţionali în aproape orice domeniu. „Abandonul şcolar este legat de obicei de factori precum sărăcia, sănătatea, hrana şi mediul familial. Prin iniţiativa UNICEF «Hai la Şcoală», am demonstrat că, dacă aducem împreună şcoala, comunitatea şi familia, situaţia elevilor vulnerabili se îmbunătăţeşte semnificativ. După al doilea an de campanie, 80% dintre copiii în risc major de abandon şi-au îmbunătăţit participarea şcolară”, arată Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.

Profesorii care şiau făcut un scop din a-i pregăti pe olimpici recunosc primii că prăpastia dintre elite şi loaze se adânceşte pe zi ce trece. „Olimpicii dau direcţia. Restul, «executanţii», ei trebuie să ducă ţara mai departe”, atrage atenţia Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic naţional de Matematică.

Dascălul spune că statisticile abandonului şcolar nu arată decât una dintre faţetele problemei. „Sunt comunităţi întregi din mediul rural unde după ora zece dimineaţa se pune lacătul pe şcoli, fiindcă există mentalitatea că mai bine se duc la muncă”, punctează profesorul.

Iar copiii care abandonează şcoala nu sunt nici pe departe mai slab „mobilaţi” intelectual decât restul colegilor.

De ce e nociv exemplul Bec