ACS Poli a câștigat cu 1-0 meciul contra celor de la Luceafărul Oradea, partidă ce s-a jucat la Sânmartin, iar elevii lui Vali Velcea adună 37 de puncte, la fel ca și Corona Brașov. Meciul a fost unul spectaculos, cu numeroase ocazii în ambele reprize. Nanu a adus cele 3 puncte în contul alb-negrilor după o lovitură liberă. Din minutul 75, ACS Poli a jucat în zece după eliminarea lui Răzvan Trandu.
La partida dintre Luceafărul Oradea și ACS Poli au asistat patronul de la UTA, Adrian Marțian, dar și impresarul Ioan Timofte. De notat că la meciul de la Sânmartin a fost prezent și fotbalistul Paul Dumitru de la Luceafărul, care a rămas fără rinichiul stâng după meciul de săptămâna trecută, când Dosso de la arădeni l-a lovit în spate. Cristian Bărbuț, tânărul jucător din pepiniera proprie a Timișoarei a demonstrat din nou că merită să fie titular la ACS Poli. Mijlocașul dreapta a creatnumeroase ocazii în acest meci. Prima șansă de a deschide scorul a venit în minutul 22, după o lovitură liberăe executată de alt tânăr timișorean, Răzvan Trandu. Mingea a ajuns la Szekely, dar Ghilea a respins în corner. Balonul a ajuns la Ovidiu Petre, dar a fost blocat tot de Ghilea. În minutul 40, Szekely a primit o centrare foarte bună de la Bărbuț, dar a atacantul a trimis peste poartă. Pe final de repriză, portarul Luceafărului a respins o centrare a lui Boldea, iar Șeroni a trimis mingea puțin peste poartă în ultimul minut.
În repriza a doua, ACS Poli continuat cu ocaziile la poarta lui Sălăjean. Vali Velcea l-a trimis pe Boștină în teren și l-a retras pe Boldea ca mijlocaș stânga în locul lui Bălace. În minutul 51 Trandu a primit o pasă de la Szekely, dar portarul orădenilor a fost pe fază. Au urmat ocaziile lui Boldea și Szekely, pentru ca în minutul 64, Bărbuț să creeze o nouă fază. Mijlocașul i-a pasat lui Boldea, minge a ajuns la Szekely, care a ratat incre