Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remember 28 aprilie 1993 - Presa acum 20 de ani

Publicat in Amos News, duminică 28 aprilie 2013 ·

Scrisoare deschisă

STIMATE DOMNULE MINISTRU SPIROIU,

Vă mărturisesc că am stat mult în cumpănă dacă să mă adresez dv. sau nu pe această cale. Ştiţi bine că atât eu, cât şi ziarul pe care-l conduc, am acordat o atenţie deosebită şi toată consideraţia activităţii notabile pe care aţi depus-o încă de la preluarea mandatului de ministru al Apărării, din convingerea că Armata constituie unul dintre stâlpii democraţiei şi una dintre garanţiile statului de drept. Motive de ordin personal au contribuit şi ele la afirmarea unei asemenea convingeri pe care cititorii noştri au remarcat-o şi apreciat-o cu siguranţă. Dumneavoastră personal mi-aţi acordat câteva întrevederi din care au rezultat dialoguri pline de conţinut, ce au văzut lumina tiparului în condiţiile pe care le meritau. Am apreciat cu atât mai mult eforturile dv. de a conferi Aripatei prestigiu şi demnitate, mai ales în condiţiile in care situaţia economică precară a ţării făcea tot mai dificil demersul de a prezerva calitatea impusă de actul pregătiri militare şi — implicit eficienţa lui. Am admirat insă, cu constanţă, preocuparea dv. de a păstra neştirbită imaginea armatei, în faţa oricărei încercări de denigrare sau minimalizare a prezenţei şi faptelor ei. Nu m-a mirat, de aceea, vehemenţa c,u care aţi intervenit public, după primele consemnări în presă ale unor nereguli din unităţile militare, legate de faimosul (acum) „Drum al Kentului". Era de bănuit că, celor care au operat atunci fraudulos, nu le-a trecut prin cap să vă informeze în legătură cu actele lor şi că, într-un fel, eraţi indus în eroare.

Chiar eu v-am oferit prilejul să explicaţi cititorilor, în cadrul unui interviu, ce şi, cum se întâmplase în depozitele Regiei autonome „Romtehnica" din Clinceni şi Calea Plevnei. Am observat, cu regret, cu ocazia interpelărilor din Senat, de luni, că în acest răstimp în ciuda acumulării de

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi. Este proba care încheie sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat

HotNews acum o ora
BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi, 16 iunie. La această probă scrisă participă elevii care au urmat liceul în limbile minorităților naționale. Examenul face parte din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului și reprezintă ultima probă scrisă din

Preşedintele Nicuşor Dan discută luni cu sindicatele despre măsurile fiscale propuse de partidele pro-europene

HotNews acum 42 minute
Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții mai multor organizații sindicale pentru a dezbate reforma fiscală. Potrivit agendei preşedintelui, întâlnirea lui Nicuşor Dan cu reprezentanţii sindicatelor are loc l

Ayatollahul Ali Khamenei şi familia sa se ascund într-un buncăr la nord de Teheran / S-a adăpostit în același buncăr şi în 2024, când Iranul a lansat atacurile asupra Israelului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost evacuat într-un buncăr subteran din nord-estul Teheranului, la câteva ore după ce Israelul şi-a început, vineri, loviturile, relatează Iran Internatio

Marea Britanie a numit pentru prima dată o femeie la conducerea MI6 / Cine este Blaise Metreweli

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marea Britanie a numit-o duminică pe Blaise Metreweli, ofiţer de carieră în serviciile secrete, la conducerea serviciului de informaţii externe cunoscut sub numele de MI6, relatează Reuters, citată d

Circulație pe un singur sens pe A2, după ce traficul a fost blocat / Trei persoane rănite în urma unui accident

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe A2, luni dimineaţă, iar în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Traficul în zonă a fost blocat, transmite News.ro. Urmărește

PSG a distrus-o pe Atletico Madrid, 4-0, la Cupa Mondială a Cluburilor. Istvan Kovacs a arbitrat și a fost desființat de spanioli

Gandul acum 12 minute
PSG, câștigătoarea Ligii Campionilor, a învins pe Atletico Madrid, 4-0, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles, în Grupa B a Cupei Mondiale a Cluburilor. Meciul a fost arbitrat de românul Istvan Kovacs, care a dat mai multe cartonașe galbene, a dictat

Rachete iraniene au lovit luni Tel Aviv şi orașul port Haifa / Trei persoane au murit în centrul Israelului, iar alte zeci au fost rănite în atacurile din timpul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rachete iraniene au lovit luni Tel Avivul şi oraşul port Haifa din Israel, distrugând case şi alimentând îngrijorările liderilor mondiali reuniţi în această săptămână la summitul G7 că lupta dintre c

Investitorii sunt în alertă din cauza conflictului Israel – Iran şi a volatilităţii preţului petrolului / Sporesc temerile privind un război regional de amploare

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu şi incertitudinile interne din SUA menţin investitorii în alertă, în aşteptarea redeschiderii pieţelor financiare, relatează Reuters, citată de News.ro. U

Taiwanul include Huawei şi SMIC pe lista de control al exporturilor, alături de organizaţii precum talibanii şi al-Qaeda

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Taiwanul a adăugat companiile chineze Huawei Technologies şi Semiconductor Manufacturing International Corp (SMIC) pe lista entităţilor supuse controlului exporturilor, măsură care plasează aceste fi

Inteligenţa artificială zguduie industria publicităţii şi provoacă îngrijorare în rândul investitorilor

News.ro acum 3 ore
Inteligenţa artificială generează o transformare profundă în industria publicităţii şi îi nelinişteşte pe investitori, afirmă Mark Read, CEO-ul demisionar al gigantului britanic WPP, citat de CNBC. Într-un interviu acordat CNBC la London Tech Week,

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/28°
joi

20°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

15°/30°
mar.

16°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

17°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

14°/31°
mar.

15°/29°
mie.

17°/31°
joi

17°/34°