Sâmbăta lui Lazăr numită şi Moşii de Florii sau Sâmbăta Morţilor, obişnuindu-se ca, în această zi, femeile să facă plăcintele lui Lazăr şi să le dea de pomană. În sâmbăta lui Lazăr, la sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ.

Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având legenda ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.

În zona de sud, în sâmbăta Floriilor se mergea cu Vaiul, care iniţial a fost un imn religios. Tradiţia spune că fete împodobite cu salcie cântau din poartă în poartă şi primeau ouă, scrie traditii-superstitii.ro.

În sâmbăta de dinaintea Floriilor există obiceiul Cântecelor de Paşti. În aceste cântece se povesteşte despre moartea şi învierea lui Lazăr, înviere care o anunţă pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos.

În sâmbăta Floriilor colindă fetele, împodobite cu flori pe cap. Acestea cântă despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, supranumită Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec se spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi ea n-a voit; el s-a dus apoi cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze oilor, dar a început să bată vântul, creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. Cele trei surori ale lui l-au gasit, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi de sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus, Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. Ca de fiecare dată, când vin colindătorii, gaz