Handbaliştii alb-violeţi nu au avut nicio problemă în a se impune cu studenţii clujeni, scor 39-27 (21-11), însă altele sunt grijile la Timişoara. Majoritatea titularilor se vor despărţi de Poli la finalul sezonului, aşa că cel puţin pentru Grasu, Fenici şi alţii ca ei, jocul de sâmbătă a fost ultimul în “Olimpia” ca gazde.
“U” s-a prezentat în Banat cu doar nouă jucători valizi, dintre care doi sunt portari, şi au contat doar în primele minute. Retrogradaţi deja, ardelenii au condus chiar cu două puncte (4-6) în primele secvenţe dar juniorii oaspeţi aveau să cedeze, evident, pe parcurs. Deşi au învins la scor, nu a fost o despărţire foarte plăcută pentru Grasu şi compania, de sala “Constantin Jude”, care au fost urmăriţi în acest joc de circa 150 de fani.
Golgheterul campionatului de atlfel şi-a rotunjit salba de goluri, fără prea mare efort, la 150, cu încă opt reuşite contra “şepcilor”. Scorul a luat proporţii dinainte de pauză iar după aceasta s-a ajuns la o diferenţă maximă de 12 în favoarea gazdelor, ca răzbunare pentru acel 20-27 din tur.
Printre remarcaţii timişorenilor s-au numărat tinerii Lela, cel mai bun marcator al jocului, cu nouă reuşite, şi portarul Vâlceanu, care a evoluat în majoritatea timpului. Au mai marcat pentru CSU Poli: S. Ignat, Szentpeteri (4 goluri), Mrakic, Spahic, Arseni (3), M. Ignat (2), Fenici, Timofte şi Cristescu. Oaspeţii au avut cinci marcatori: Irimiaş (7 goluri), Fazekas, Hossu (6), Santeiu (5) şi Petruş (3).
Reacţii:
„Din păcate situaţia materială a făcut să ajungem aici. Avem accidentaţi, cel puţin trei accidentaţi, tot din cauza problemelor financiare ne-au părăsit câţiva jucători şi s-a ajuns aici. A fost o echipă frumoasă, aveam speranţe mari, păcat că nu s-au concretizat. Noi sperăm să revenim, deocamdată nu ştim situaţia de la club, e multă incertitudine. Aşteptăm în continuare sponsori