Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regina Beatrix a Olandei va abdica. Îi va ceda coroana fiului său

Publicat in Antena 3, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

În Olanda au început pregătirile pentru ceremonia de abdicare a Reginei Beatrix. La 75 de ani, suverana crede că a venit momentul să predea coroana fiului său. Aşa că, începând de marţi, olandezii vor avea din nou un rege.

Pe 30 aprilie, de Ziua Reginei, olandezii se îmbracă de obicei în haine portocalii şi petrec în stradă de dimineaţă până târziu în noapte. Anul acesta însă, festivităţile vor fi marcate de abdicarea Reginei Beatrix. Tot marţi, Willem Alexander va deveni primul rege al Olandei în 120 de ani.

Regina Beatrix urmează exemplul mamei şi bunicii sale, care au abdicat şi ele. Actuala suverană nu a fost, întotdeauna, foarte populară. În tinereţe, a fost criticată pentru căsătoria cu un german, recrutat cândva, fără voia sa, în armata nazistă.

Cu timpul însă, regina Beatrix a cucerit inimile supuşilor, mai ales prin prezenţa în mijlocul poporului de "Ziua Reginei", pe 30 aprilie.

Viitorul rege Willem-Alexander, în vârstă de 45 de ani, a avut parte şi de contestatari. Mai ales când şi-a ales soţia, Maxima, o argentiniană fără titlu nobiliar, fiica unui fost ministru al dictaturii militare din ţara sa. Ca să calmeze spiritele, tatăl prinţesei nici nu a venit la nuntă.

Potrivit sondajelor, 73 la sută din olandezi doresc menţinerea monarhiei iar 89 la sută au opinii favorabile despre viitorul rege.

Citeşte mai multe despre: abdicare regina beatrix abdica regina olanda abdicare regina beastrix regina beatrix a Olandei

În Olanda au început pregătirile pentru ceremonia de abdicare a Reginei Beatrix. La 75 de ani, suverana crede că a venit momentul să predea coroana fiului său. Aşa că, începând de marţi, olandezii vor avea din nou un rege.

Pe 30 aprilie, de Ziua Reginei, olandezii se îmbracă de obicei în haine portocalii şi petrec în stradă de dimineaţă până tâ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 53 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 51 minute
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 37 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum 29 minute
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°