Criza politică a atins noi dimensiuni în R. Moldova, unde, după demiterile premierului şi preşedintelui Parlamentului, partidele politice ar trebui să opteze între renegocierea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) sau organizarea unor alegeri parlamentare anticipate pentru a ieşi din impas.
La 23 martie 2012, Nicolae Timofti, fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a depus jurământul, devenind al patrulea preşedinte din scurta istorie a Republicii Moldova. Alegerea unei persoane independente în funcţia de preşedinte, după un proces îndelungat de negocieri, părea să fi pus capăt celor aproape trei ani de criză politică, marcaţi de două scrutinuri anticipate (29 iulie 2009 şi 28 noiembrie 2010), o lungă perioadă de interimat prezidenţial şi fricţiuni între partidele de la guvernare, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi Partidul Liberal (PL), care au constituit, în două rânduri, Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE 1 şi AIE 2). Însă, după 13 luni de când Republica Moldova are preşedinte, criza politică s-a acutizat, fosta republică sovietică rămânând, între timp, fără premier şi preşedinte al Parlamentului, funcţiile fiind asigurate prin interimat, iar acordul AIE 2 pare compromis. Ultimele alegeri anticipate parlamentare, organizate la 28 noiembrie 2010, au configurat un Legislativ format din patru partide: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), cu 42 de mandate, PLDM (32), PDM (15) şi PL (12). În prezent, PCRM a rămas cu 34 de deputaţi, PLDM cu 31 şi PL cu 7, PDM fiind singurul partid care a reuşit să-şi păstreze intact numărul de mandate. Apariţia a nouă deputaţi neafiliaţi în Parlamentul de la Chişinău şi formarea unui alt grup PL denotă evoluţii, însoţite adeseori de fricţiuni, în interiorul partidelor parlamentare, cu repercusiuni pe scena politică moldoveneasc
