Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mint de dud(uie)

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Cum a ajuns o regie, RAADPFL, a Primăriei Craiova să taie de două ori un copac? Prima dată, scriptic, când un angajat zelos din fire l-a raportat ca tăiat, şi a doua oară, faptic, când reprezentanţii administraţiei locale au fost traşi de mânecă pentru că au gafat.

La prima vedere pare o întâmplare hazlie, dar este mai degrabă un dezinteres total faţă de doleanţele cetăţenilor, care sunt minţiţi pe faţă. Despre ce este vorba?

Craioveanul Ion Căţoi a trimis către edilul urbei, pe 18 martie 2013, pe site-ul Domnuleprimar, următoarea sesizare: „Doamnă Primar,

Numele meu este Căţoi Ion, din Craiova, şi vă rog să aveţi în vedere şi următorul aspect: în momentul când vă veţi apuca de reabilitarea (asfaltarea) străzii Brazda lui Novac să aveţi în vedere (şi să-l tăiaţi) că în faţa blocului M8 se află un dud bătrân, care oricând poată cădea, şi de aceea eu propun tăierea acestuia şi realizarea de locuri de parcare în acea zonă“.

Angajaţii administraţiei locale, fiindcă este clar că nişte angajaţi din primărie îşi pun girul pe răspunsurile date pe bandă cetăţenilor, au răspuns operativ pe 29 martie 2013: „Vă comunicăm faptul că lucrarea s-a realizat pe 20.03.2013“.

Minciuna are picioare scurte!

Mare i-a fost mirarea craioveanului, care şi-a pus speranţa în autorităţile locale, când a înţeles că a fost luat în derâdere. Răspunsul oficial era, în fapt, o minciună pentru că pomul cu pricina, se afla încă în faţa blocului, iar lucrările de reabilitare a străzii Brazda lui Novac sunt în plină desfăşurare. Logic, omul nostru s-a întrebat nedumirit cum să fi fost tăiat respectivul dud în luna martie, când ne aflăm în luna aprilie şi pomul se găseşte încă în faţa blocului. Consecvent, a revenit pe acelaşi site şi l-a tras de mânecă pe primar: „Dacă pe 20.03.2013 s-a tăiat dudul menţionat (care oricând poate cădea), de ce azi, 24.04.2013 (deci la pes

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 22 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 29 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum 59 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 32 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 43 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°