Cine nu-l cunoaşte pe Dinu Patriciu ar putea crede că, după încercările prin care a trecut, îl va găsi mai uşor acasă.
Bucurându-se de vremea frumoasă, pe domeniul său de pe malul lacului Snagov. Sau admirându-şi colecţia de artă din casa pe care îţi explică, mândru, că a proiectat-o chiar el. Alţii îşi vor închipui, probabil, că un miliardar, chiar şi unul scăpătat, preferă să se relaxeze undeva departe, la capătul lumii.
După câteva telefoane, l-am prins pe Dinu Patriciu între două avioane. I-am spus că vreau să-mi acorde un interviu pentru B1 TV. A ezitat două-trei secunde, poate fiindcă nu se aştepta să-i cer asta. “Vorbim despre ce vi s-a întâmplat în ultima vreme”, l-am prevenit. Dăduse deja un interviu altei televiziuni şi se arătase rezervat să-şi comenteze viaţa personală. Cât despre afaceri, mai secretos ca niciodată!
Până la urmă, a acceptat. Cu condiţia să înregistrăm interviul, cu două zile înainte, din motive de program. În ziua stabilită, l-am sunat dimineaţa sămi confirme. Şi am aflat, uluit, că e la… Londra. “Stai liniştit, acum plec, la patru ne vedem la birou!”, mi-a zis. La patru şi ceva, intra pe uşă, îmbrăcat, ca de obicei, la patru ace. “Sunteţi gata?”, ne-a întrebat, zâmbind.
Atunci am înţeles că Dinu Patriciu n-are astâmpăr. Că transplantul, divorţul, afacerile eşuate sau banii pierduţi nu-l pot ţine deoparte. “Vreau să fac numai ce-mi face plăcere”, mi-a spus la un moment dat. E o frază la care m-am gândit mult după discuţia noastră. Chiar dacă a rămas neobservată, pe lângă replici gen “Crin Antonescu e o mondenitate” sau “Traian Băsescu e un carnasier politic”.
Asta cred că-l defineşte pe Dinu Patriciu, dincolo de zerourile din conturi: a făcut întotdeauna ce i-a plăcut! De la planşa arhitectului până la jocul pe bursă, de la prima firmă românească în ’90 şi până la vânzarea de miliarde de euro a grupului Rompetrol
