Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD: "Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL şi bilanţul anului de guvernare"

Publicat in Bursa, duminică 28 aprilie 2013 ·

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că preşedintele Traian Băsescu încearcă să-şi asume "rezultatele guvernării USL", cu ocazia bilanţului de un an de la intrarea la guvernare, precizând că PDL susţinut de şeful statului "nu a ştiut decât să taie, să facă disponibilizări".

"Este evident pentru toată lumea că preşedintele Traian Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL, la fel cum este evident faptul că Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu au lăsat un adevărat dezastru în urma lor. Practic, preşedintele încearcă să-şi asume bilanţul unui an de guvernare a USL. PDL nu a ştiut decât să taie, să facă disponibilizări şi să ceară solidaritate din partea oamenilor. S-a tăiat doar de la populaţie, în timp ce clientela politică a PDL a prosperat. Noi am demonstrat într-un an de zile că politica pe care a impus-o Traian Băsescu prin Guvernul Boc a fost greşită, că lucrurile se puteau face şi altfel. Am păstrat echilibrele economice, am reuşit o ajustare fiscală, am atras noi investitori, crescând în acelaşi timp salariile şi dând înapoi banii pensionarilor", susţine Ivan într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că inclusiv şeful statului, prin declaraţiile de vineri, confirmă faptul că "guvernarea USL a produs rezultate bune, spre deosebire de guvernările anterioare".

"Într-un moment în care falimentul austerităţii este recunoscut de tot mai multe voci, inclusiv din partea popularilor europeni, Traian Băsescu continuă să apere austeritatea, doar pentru a nu recunoaşte că a greşit (...) În timp ce preşedintele susţine că ar mai fi loc de disponibilizări, noi, cei din USL, considerăm că - dimpotrivă - trebuie făcute angajări în mai multe domenii esenţiale, cum ar fi cel al sănătăţii sau cel al învăţământului", a mai susţinut Cătălin Ivan.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, v

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Crin Antonescu, după ce spionajul extern de la Moscova i-a luat apărarea lui Georgescu: „Este protejatul, favoritul şi victima pe care Rusia o ia acum în braţe” / Mesaj către o votantă a fostului candidat

HotNews acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că independentul Călin Georgescu este candidatul Rusiei. El a adăugat și că „rușii prind curaj”, având în vedere declarații

Stare de alertă în Insulele Canare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Canare, sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiții meteorologice nefav

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Vicepreședinte al Parlamentului European, replică pentru Călin Georgescu: „Europa și NATO sunt calea sigură pentru stabilitatea României”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că orice declarație care pune la îndoială apartenența României la NATO este atât una „iresponsabilă”, cât și „o amenințare la securitatea” națională.

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 4 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Vremea

București
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
sâm.

7°/17°
Constanta
acum

mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/17°