În apropierea sărbătorii Învierii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a oferit, vineri, 26 aprilie 2013, la sediul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, daruri la 85 de copii de la Complexul de Servicii Sociale “Floare de Colţ din Târgovişte, constând în articole vestimentare sportive.
La momentul social-filantropic au participat: domnul Lect. univ. dr. Adrian ŢUŢUIANU, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa (C.J.D.), doamna Cristiana BUCUR, Director al Direcţiei Generale Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial, alături de alşi ostenitori ai instituţiei noastre.
Manifestarea a fost deschisă de cuvântul de binecuvântare şi învăţătură al Înaltpreasfinţiei Sale, urmat, apoi, de cuvântul preşedintelui C.J.D., după care s-au intonat câteva imne religioase specifice Postului Mare.
În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit a reliefat importanţa sărbătorii Învierii Domnului pentru viaţa noastră de credinţă, precum şi necesitatea intensificării, în această perioadă, dominată de criză, a grijii faţă de aproapele nostru, aflat în nevoi, ca semn al solidarităţii şi al iubirii creştine.
Menţionăm că, în această perioadă, aşa cum este tradiţia în Eparhia noastră, Centrul nostru Eparhial, dar şi parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Târgoviştei, organizează numeroase acţiuni filantropice şi caritative, ca mărturie a misiunii sociale a Bisericii noastre şi a iubirii faţă de semenii noştri.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIPISCOPIEITARGOVIŞTEI În apropierea sărbătorii Învierii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a oferit, vineri, 26 aprilie 2013, la sediul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, daruri la 85 de copii de la Complexul de Servicii Sociale “Floare de Colţ din Târgovi