RCM MVT UVT Timișoara nu a avut nicio problemă să câștige cu 45-3 Universitatea Cluj în meciul desfășurat pe Cluj Arena. Bănățenii au dominat partida începând din prima repriză și au reușit să obțină pentru a treia oară consecutiv punctul bonus ofensiv.
Daniel Carpo, căpitan în acest meci în locul accidentatului Stelian Burcea, a adus primele puncte în minutul 8 după un eseu. Au urmat un joc mai bun al gazdelor, care i-au ținut un timp pe timișoreni departe de terenul lor de țintă. În minutul 33, scorul a devenit 5-3 după o lovitură de pedeapsă marcată de Vasile Paraschiv. Bănățenii au început apoi recitalul de eseuri. Valentin Popârlan a făcut 10-3, a urmat un eseu a lui Stephen Shennan, transformat de Conache pentru 17-3, iar pe finalul primei reprize, au mai culcat balonul în terenul de țintă clujean același Popârlan și Marian Drenceanu. Scorul la pauză a fost 31-3. Repriza a doua a fost mult mai fragmentată de penalități și accidentări de ambele părți. Drenceanu a reușit al șaselea eseu al meciului în minutul 60, iar după transformare, scorul era 38-3 pentru Timișoara. A urmat reușita lui Johnny Sola de pe final, dintr-o pasă a lui Kinikinilau, iar scorul final a fost 45-3.
RCM Timișoara: Militaru, Căpățână, Țăruș, Popârlan, Drenceanu, Morrison, Rus, Carpo, Shamkharadze, Umaga, Moala , Kinikinilau, Sola, Shennan, Conache. Au mai intrat: Dumitru, Tănase, Mariș, Van Wyk, Gorcioaia
RCM MVT UVT Timișoara nu a avut nicio problemă să câștige cu 45-3 Universitatea Cluj în meciul desfășurat pe Cluj Arena. Bănățenii au dominat partida începând din prima repriză și au reușit să obțină pentru a treia oară consecutiv punctul bonus ofensiv.
Daniel Carpo, căpitan în acest meci în locul accidentatului Stelian Burcea, a adus primele puncte în minutul 8 după un eseu. Au urmat un joc mai bun al gazdelor, care i-au ținut un timp pe timișoreni de