Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nopţi de dans incendiar, la Neptun

Publicat in Gazeta de Navodari, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Stiluri de dans precum salsa, bachata, cha cha cha sau rumba vor fi promovate în cadrul Festivalului Internaţional de Dans Crazy Salsa Fest, ce va avea loc începând cu această noapte şi până pe 29 aprilie, la Neptun. Cele trei zile de festival vor fi asezonate cu incitante seri de dans brazilian sau columbian, dar si workshop-uri susţinute de instructori renumiţi din ţară şi din străinătate. Iar printre invitaţi se află şi vestitul Willmark, ce vine cu o serie de surprize. “Anul acesta evenimentul crește și încercăm să oferim diversitate. Mergem foarte mult și pe partea cu entartainment cu invitații, pentru că distracția în timpul serii trebuie să fie deosebită”, a spus Willmark Prin dans şi prin invitaţii de marcă, festivalul promovează frumuseţea şi unicitatea fiecărei şcoli participante. Elementul de noutate din acest an pentru Crazy Salsa îl constituie faptul că cei prezenţi vor avea parte de cursuri de iniţiere în arta dansului susţinute de Marvin Ramos din Columbia, dar şi de artişti din ţări precum Canada, Turcia sau Bulgaria. Reprezentaţiile de dans latino nu se vor opri aici. În luna august va avea loc, tot pe litoral, cel mai mare eveniment de salsa organizat în România de Willmark. Totul a început în anul 2010, cu o mână de tineri şi cu ideea de a organiza un festival salsa pilot. Conceptul a pornit de la evenimentele organizate în ţări europene cu orizonturi mai largi, precum Germania, Austria, Olanda, Bulgaria.

Stiluri de dans precum salsa, bachata, cha cha cha sau rumba vor fi promovate în cadrul Festivalului Internaţional de Dans Crazy Salsa Fest, ce va avea loc începând cu această noapte şi până pe 29 aprilie, la Neptun. Cele trei zile de festival vor fi asezonate cu incitante seri de dans brazilian sau columbian, dar si workshop-uri susţinute de instructori renumiţi din ţară şi din străinătate. Iar printre invitaţi se află şi vestitul Willmark,

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Aventura României la Euro 2024 a început. România - Ucraina, scor 1-0 la pauză. Gol superb al lui Stanciu - VIDEO

News.ro acum 11 minute
Naţionala de fotbal a României şi-a început aventura la Campionatul European de fotbal, luni, înfruntând în grupa E selecţionata Ucrainei. La meciul de la Munchen, de pe Allianz Arena, asistă mii de suporteri tricolori, între care se numără şi premi

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie la o bază militară din Cehia folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene

News.ro acum 40 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate medie au fost

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

15 morţi şi zeci de răniţi, după ciocnirea a doua trenuri în India. Un vagon a rămas în poziţie aproape verticală, fiind proiectat peste celălalt tren - VIDEO, FOTO

News.ro acum o ora
Un tren de marfă s-a izbit luni de un tren de pasageri care staţiona, în statul indian Bengalul de Vest, cel puţin 15 persoane pierzându-şi viaţa, iar câteva zeci fiind rănite, a anunţat poliţia, un accident pe care autorităţile feroviare l-au pus p

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Fostul director al Ambulanței Neamț, trimis la închisoare pentru luare de mită. Cât era șpaga minimă pentru angajare. Președintele unei comisii de examinare: „Știți medicină de urgență cât păr pe broască”

G4Media acum 3 ore
Fostul director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ, Dan Morenciu, a fost condamnat definitiv pe 13 iunie, de Curtea de Apel Bacău, la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Dan Morenciu cer

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°