Poate nu multă lume știe, dar zona de centru și vest a județului Arad – precum și zona de est a vecinilor noștri unguri, firește – este binecuvântată cu o mare bogăție naturală și anume: apa termală. Dacă ungurii au știut să exploateze intens – mai ales în ultimii ani, această bogăție, creând adevărate complexe balneare ce atrag un puhoi de turiști, inclusiv din România – generând mii de noi locuri de muncă și câștiguri conexe – arădenii au rămas, cu câteva excepții la faza foarte-foarte timidă a existenței câtorva… bazine; și atât.
Facem vorbire aici de edilii arădeni din zonele rurale ale județului, care se plâng an de an că nu găsesc soluții… ieftine pentru dezvoltarea economică ori pentru creerea de noi locuri de muncă.
Și toți cei din zona amintită ignoră aspectul că stau pe o… „baltă de aur“: apa termală.
Zilele trecute – pentru că se apropie 1Mai, dată la care ștrandurile își deschid de regulă porțile, am făcut o scurtă trecere în revistă a locațiilor unde existau de ani buni unele ștranduri cu apă termală. Cu două excepții, rezultatul a fost de-a dreptul descurajator.
Unde se poate merge…
Prima excepție plăcută se numește Ștrandul din Dorobanți. Iată ce ne spunea primarul comunei, Vicențiu Almași.
„Deși ne zbatem din greu să găsim un investitor de amploare pentru face aici o stațiune balneară, n-am ignorat de fel actualul ștrand la care am îmbunătățit toate serviciile; ba, chiar am introdus unele noi. Pe lângă o curățenie exemplară și unele reabilitări, am modernizat și bucătăria, aici putând fi consumate din acest an și o gamă de meniuri tradiționale specifice zonei. Prețurile de intrare la ștrand sunt aceleași de anul trecut și în plus am introdus posibilitatea încheierii unui abonament pentru tot sezonul estival 2013. Firește, ștrandul se deschide de la 1 Mai“ ne spunea pe scurt edilul din Dorobanți.
Și ștran