Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un proiect kitsch, ale cărui performanţe sunt doar mărimea şi numărul de turle

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Centrul de greutate al expoziției „Spațiu fără timp”, deschisă vineri la Galeria Galateca din Bucureşti, cade pe Catedrala Mântuirii Neamului, o propunere izvorâtă din nevoia de a da o replică la ceea ce se construiește acum, “un proiect kitsch, ale cărui performanțe sunt doar mărimea și numărul de turle”. Arhitectul Radu Teacă a prezentat un proiect alternativ. Deși acesta respectă în termeni generali tema dată de Patriarhie privind funcțiunile, suprafețele, înălțimea sau situl, ținând cont de gabaritul și complexitatea edificiului arhitectul Teacă propune o schimbare în abordare. „O schimbare ce pornește de la nevoia de experiment în arhitectura religioasă, mai ales în cea ortodoxă. Însă nu un experiment de dragul exercițiului, ci unul profund documentat și inspirat din tradiție ortodoxă, semiotică și istorie”, adaugă arhitectul.

Fraza de încheiere al unuia dintre textele care prefațează albumul, text semnat Costin Popescu, definește centrul de greutate al acestui eveniment: „Putem îndrăzni, de aceea, să sperăm la o revenire la ineditul arhitectural al primelor edificii de cult creștine? Am recunoaste în ele invitația de a gândi personal, și izbăvitor, divinitatea și relatia cu ea. Radu Teacă a facut un pas.”

Vernisajul a atras prezența a numeroase personalități din lumea culturală și arhitecturală, care au răspuns la invitația arhitectului Radu Teacă, cunoscut și apreciat ca fiind unul dintre cei mai valoroși arhitecți români. Astfel, printre vorbitori s-au numărat Petru Lucaci (Președintele UAPR), arh. Sorin Vasilescu (profesor la catedra de Istorie a Arhitecturii Moderne din cadrul UAUIM) și Costin Popescu (profesor în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării). De asemenea, au participat pictorii Vladimir Șetran, Horia Paștina și Mihai Sârbulescu, bizantologul Petre Guran, etnologul Costin Nicolescu, artistul Grigore Leșe sau arhit

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°