Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROHIBITIE - Braconierii, dati in urmarire pe raurile din Maramures (VIDEO)

Publicat in eMaramures, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Vezi

Maramuresenii care sunt prinsi la pescuit pe raurile din judet risca sanctiuni drastice. In aceasta perioada, reprezentantii Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Maramures, impreuna cu inspectorii Agentiei Nationale de Pescuit si Acvacultura si cu oamenii legii au demarat o noua campanie de control, pentru a-i depista pe cei care vor sa prinda ilegal peste. Perioada de prohibitie a inceput in 8 aprilie si se va incheia abia in 6 iunie, respectiv in 22 mai pe apele de frontiera.

Zeci de actiuni de control au fost demarate de la inceputul anului in judet. Numarul acestora a crescut insa odata cu interzicerea pescuitului, pentru a-i prinde pe cei care incalca legea. Valoarea amenzilor aplicate in primele patru luni se ridica la aproape 10.000 de lei.

„Am efectuat din data de 1 ianuarie pana in 24 aprilie un numar de 75 de actiuni de control. In aceste actiuni au participat asociatia noastra de pescari, Jandarmeria, Inspectoratul de Politie al Judetului Maramures si, nu in ultimul rand, reprezentantul Agentiei Nationale de Pescuit si Acvacultura. Au fost date in aceasta perioada o serie de amenzi, respectiv in valoare de 9100 de lei”, a aratat directorul AJVPS Maramures, Ionica Pop.

Nu putini au fost cei prinsi la pescuit dupa instituirea perioadei de prohibitie. Toti cei amendati foloseau scule si unelte interzise, care ulterior le-au fost confiscate.

„Cel mai des intalnite sunt pescuitul cu obiecte agatatoare si intepatoare care sunt interzise. Folosirea plaselor, se mai practica metoda de braconaj cu ajutorul expozibililor, insa in ultimii ani aceasta aproape a disparut, pentru ca sursa de provenienta a acestor materiale a disparut. In aceasta perioada, amenzile sunt intre 600 si 1.000 de lei, aviz amatorilor”, a mai adaugat Ionica Pop.

Chiar daca pescuitul este interzi

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa din Austria exultă, după tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026 » Ce s-a scris despre România

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Jurnaliștii din Austria sunt mulțumiți după pentru Campionatul Mondial. Aceștia consideră că naționala lor a avut noroc și vorbesc cu optimism despre calificarea la turneul final, după o pauză de 28 de ani. - Ralf Rangnick, selecționer Austria Grupa

România își întărește forța aeriană. Încă trei avioane F-16 intră în dotarea bazei de la Câmpia Turzii

Ziare.com acum 17 minute
Încă trei aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, din seria celor achiziționate de România din Norvegia, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Aceste trei avioane urmează să completeze d

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Drone neidentificate reperate deasupra bazei aeriene americane Ramstein din Germania

Mediafax acum 23 minute
Potrivit Spiegel, numeroase drone au fost observate în serile zilelor de 3 şi 4 decembrie deasupra bazei aeriene. O sursă din domeniul securităţii a declarat pentru Reuters că raportul privind observarea dronelor deasupra Ramstein include informaţii

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 43 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Direcţia Generală Anticorupţie lansează campania „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva”

G4Media acum o ora
Direcţia Generală Anticorupţie a lansat, vineri, campania naţională de prevenire a corupţiei „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva” care are ca scop principal creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei şi de a descuraja practici

Horațiu Potra scapă de controlul judiciar. Ce a spus la ieșirea de la tribunal despre legăturile cu Călin Georgescu

HotNews acum 47 minute
Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lui Călin Georgescu, a scăpat de controlul judiciar în dosarul deschis după ce în maşinile cu care se îndrepta spre București cu mai multe persoane au fost găsite arme, a hotărât vineri,

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°