- Social - nr. 83 / 27 Aprilie, 2013 Trebuie sa se stie. Ceea ce trebuia demonstrat s-a demonstrat. Nucleul posibilitatii proiectului fabricii de soda – SODA AS SHIRAZ IRAN a plecat de la Tarnaveni. Iranul dorea carbonat si bicarbonat de sodiu pentru uz intern si la export, dar nu in sistemul clasic, ci prin obtinerea bioxidului de carbon (CO2), prin arderea calcarului cu gaz metan, importanta resursa naturala iraniana, alaturi de petrol. Posibilitatea obtinerii bioxidului de carbon, prin arderea calcarului in cuptoare cilindrice verticale in tehnologia sodei, s-a demonstrat numai la Tarnaveni, prin inlocuirea cocsului drept combustibil cu gaz metan, gratie inventiei "Arzator central pentru arderea calcarului in cuptoarele cilindrice de var” care imi apartine (Brevet de inventator nr. 67450/1974). Pe baza experimentarilor si adaptarii cuptoarelor, aceste tehnologii, conduse de subsemnatul, sub atenta supraveghere a dr. ing. Vasile Cerghizan, seful meu de sectie la acea vreme, a referatului intocmit de mine personal, privind observatiile si concluziile experimentarii, supervizat si semnat de seful sectiei. Spre satisfactia noastra, s-a demonstrat obtinerea unui bioxid de carbon in concentratie de 30-32%, pretabil la fabricarea sodei, pentru Iran. Aceasta a determinat realizarea proiectului SODA AS SHIRAZ IRAN, construirea si punerea in functiune a acestei fabrici (bineinteles la solicitarea Iranului), la care, asa a fost sa fie, mi-am adus o importanta contributie, atat acasa la Tarnaveni, dar mai ales la fata locului, Shiraz Iran. Parca-i vad si acum, numerosi ingineri japonezi, curiosi si interesati, invartindu-se in sus si-n jos, facand fotografii in jurul cuptoarelor de var de la Shiraz, prima faza tehnologica, in premiera mondiala la fabricarea sodei, care mi-a prilejuit ulterior elaborarea unei importante lucrari "Tendinte moderne in fabricarea varului in tehno