Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu vrea liste comune ale dreptei la europarlamentare, candidat unic la Preşedinţie şi partid

Publicat in Gandul, sâmbătă 27 aprilie 2013 · ·

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, afirmă că dreapta românescă este fragmentată, iar pentru a avea şanse trebuie să stabilească liste comune la alegerile europarlamentare, un candidat unic la prezidenţiale şi să formeze un partid până în 2016, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul Forţei Civice, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Arad, că dreapta românească este, în momentul de faţă, "fragmentată, iar din punct de vedere al acţiunii politice, incoerentă", singura şansă fiind "unitatea în acţiune" a partidelor de dreapta.

"Trebuie înţeles că pentru dreapta românescă, pentru a avea şanse, există două proiecte pe termen scurt şi unul pe termen mediu. Pe termen scurt, adică 2014, trebuie să avem listă comună a formaţiunilor politice ale dreptei pentru europarlamentare", a spus Ungureanu, care a precizat că pe acestă listă vrea să se regăsescă nume atât din Alianţa Dreptate şi Adevăr (FC + PNTCD), cât şi din PDL, Iniţiativa România Liberală sau din alte partide şi organizaţii de dreapta, cum ar fi Mişcarea Populară.

Ungureanu a spus că lista comună poate fi stabilită "fără complicaţii, pe seama unui protocol".

"Speranţa e ca dreapta să aibă măcar acelaşi număr de europarlamentari. Dacă mergem separat, în mod clar vor fi mult mai puţini, poate jumătate", a spus preşedintele FC.

Al doilea proiect pe termen scurt menţionat se referă la candidatul unic la Preşedinţia României, iar proiectul pe termen mediu este construirea unui partid de centru dreapta până în 2016.

"Dacă nu facem astea, iar fragmentarea se menţine, în 2016 nu se va intra la guvernare din dreapta decât pe seama compromisului politic, sub acoperirea unei coaliţii stânga-dreapta. Nu o să existe un guvern monocolor al dreptei. Cine crede că dreapta îşi poate permite mai mulţi candidaţi şi să aibă şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 36 minute
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

ANAF avertizează cu privire la reapariţia mesajelor false transmise în numele instituţiei

G4Media acum 20 minute
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor mesaje false transmise în numele său, care pot conţine informaţii înşelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase ce le pot pune

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum 43 minute
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 2 ore
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 11 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Video Marcel Ciolacu și Viktor Orban au anunțat, de la Budapesta, intrarea României în Schengen

Adevarul acum 14 minute
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, efectuează vineri, 22 noiembrie, o vizită oficială la Budapesta, având ca scop consolidarea procesului de integrare completă a României în Spațiul Schengen.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°