Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Oprescu ameninţă cu atacarea în instanţă a noului buget al Capitalei

Publicat in Antena 3, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, că bugetul Municipiului Bucureşti, votat sâmbătă în Consiliul General, este unul paralel, care s-a născut spontan, de dimineaţă, la comandă politică, precizând că, dacă nu va fi funcţional şi legal, îl va ataca în instanţă.

"Este un buget paralel, care s-a născut spontan, azi dimineaţă, la comandă politică, care nu face altceva decât să distrugă toate domeniile de activitate", a spus Oprescu, după ce consilierii generali au aprobat proiectul de buget al Municipiului Bucureşti.

Bugetul Capitalei a fost aprobat de Consiliul General, cu aproximativ 80 de modificări, propuse, sâmbătă, în şedinţă, de consilierii USL, aleşii PDL din consiliu părăsind sala înainte de vot, iar cei ai PPDD abţinându-se.

Primarul Capitalei a explicat că două lucruri i-au atras atenţia, atunci când au fost citite modificările, respectiv faptul că au fost luaţi bani de la investiţii care sunt "pe cale de terminare" şi că nu se respectă legea.

"Nu cred că acest buget poate să fie funcţional şi este legal şi poate să aducă dovada de oportunitate", a mai spus edilul Capitalei despre buget, pe care l-a caracterizat ca fiind făcut "pe picior în baie".

Sorin Oprescu a explicat că nu a reuşit să înţeleagă care sunt modificările, precizând că a luat cunoştinţă de ele în timpul şedinţei de sâmbătă, când au fost citite.

"Forma de buget pe care am propus-o şi pe care am discutat cu toţi liderii (din CGMB ai partidelor politice, n.r.) primeşte un buget nou, făcut azi-dimineaţă. Cine a făcut acest lucru este responsabil. Din acest lucru nu câştigă decât hotărârea politică aberantă, luată la nivel de doi primari de Bucureşti", a mai arătat edilul Capitalei, adăugând că "toate orele şi săptămânile trecute (în care s-a discutat proiectul de buget, n.r.) au fost degeaba" şi men

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de poştă. Anunţul Guvernului

Mediafax acum 55 minute
„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul M

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum 2 ore
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum 32 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

SURSE Percheziţii ale Parchetului European la fermele de purcei ale nepoţilor lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD / E vorba de suspiciuni de fraudă cu fonduri europene de peste 1,2 milioane de euro

G4Media acum 2 ore
Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de reproducere suine din Corabia ale nepoţilor lui Paul Stănescu (foto), senator şi secretarul general al PSD, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Percheziţiile au avut loc joi, 27 iunie 2

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Edi Iordănescu, în doliu! A murit imediat după meciul România-Slovacia

Cancan acum 37 minute
Clipe de coșmar pentru Edi Iordănescu, la scurt timp după ce România s-a calificat în optimile de la EURO 2024! Selecționerul Naționalei este în doliu. Din păcate, tragedia s-a produs la scurt timp după meciul România – Slovacia. Edi Iordănescu a pi

Un supliment anti-colesterol face victime în Japonia: 75 de decese suspecte

Mediafax acum 40 minute
Compania japoneză Kobayashi Pharmaceutical Co, care produce suplimente alimentare pe bază de drojdie roşie de orez (în general produse anti-colesterol), evaluează cazul a 76 de persoane care au murit, probabil, în urma utilizării produsului, relatea

Localităţi din două judeţe, sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină

Press Alert acum 45 minute
< p> Mai multe localităţi din judeţele Sălaj și Hunedoara sunt sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină. În localitățile Bobota, Ip, Măeriște, Marca, Camăr și Carastelec, județul Sălaj, meteorologii anunță, până la ora 15:30, averse torențial

Vremea

București
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°