Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEWS ALERT Accident grav la Ciceu-Mihăiești: un bărbat a fost rupt în două, iar o femeie însărcinată a murit FOTO/VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Un bărbat de 31 de ani și o femeie însărcinată și-au pierdut viața în urma unui teribil accident petrecut pe DN17 în localitatea Ciceu-Mihăiești, la limita dintre județele Cluj și Maramureș.

Evenimentul a avut loc în această seară în jurul orei 23. Șoferul unui autotren înmatriculat în județul Cluj, care se îndrepta dinspre Bistrița înspre Dej, nu a observat o căruță care se deplasa pe aceeași direcție de mers și a izbit-o în plin. În urma impactului deosebit de violent, un bărbat de 31 de ani, din Dej, a decedat pe loc, trupul acestuia fiind practic sfâșiat în două bucăți. Alte trei persoane care se aflau în căruță, o femeie și doi copii minori, au suferit răni grave și au fost transportați de urgență la Spitalul Municipal Dej.

Din căruța implicată în accident au rămas doar bucăți, iar calul a murit de asemenea în urma impactului. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale, polițiști, dar și pompieri.

Șoferul autotrenului a povestit că nu a văzut atelajul care se afla în fața sa pentru că nu era semnalizat corespunzător. "Nu l-am văzut, nu era semnalizat. Veneam dinspre Beclean, nu știu ce viteză aveam", a spus plângând conducătorul auto, un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani, din Huedin. Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ.

"Era un copilaș întins care stătatea acolo pe jos. Noi i-am găsit pe toți grămadă. Eram în drum, am fost de i-am ajutat pe oameni, până ce au venit ajutoarele", a povestit un martor.

Din nefericire, femeia însărcinată în luna a opta, în vârstă de 27 de ani, a intrat în stop cardio-respirator și a decedat ulterior la spitalul din Dej. "Au fost aduse la Spitalul Municipal Dej trei victime în urma unui accident de circulație: o femeie gravidă, politraumatizată, care a decedat, un tânăr în jur de 16 de ani cu traumatism cranio-cerebra

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce a scris presa din Serbia după scandalul de la România - Kosovo: „Haos general provocat de delegația unui stat fals”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Presa din Serbia a răbufnit la adresa kosovarilor după ce aceștia au provocat un la meciul cu echipa națională a României, de pe Arena Națională. Kosovarii au părăsit terenul cu câteva momente înainte de fluierul final și nu au mai dorit să reînceap

Şofer polonez de TIR prins circulând pe contrasens pe Autostrada Bucureşti-Piteşti / A fost amendat cu 3.000 de lei şi i s-a suspendat permisul pentru 120 de zile

G4Media acum 21 minute
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat cu 3.000 de lei şi i-a fost suspendat permisul de conducere după ce a circulat pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, transmite Agerpres. Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 au

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Zelenski, încrezător în noua administrație de la Washington: Războiul se va „încheia mai repede” decât în mod normal

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Aproape 700 de fugari au fost aduşi în ţară de la începutul anului, cei mai mulţi din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Aproape 700 de fugari au fost aduşi în ţară de la începutul anului, transmite, sâmbătă, Ministerul Justiţiei (MJ). Cei mai mulţi dintre fugari au fost aduşi din Marea Britanie, 181 de persoane. Potrivit Ministerului Justiţiei, 689 de fugari au fost

„E ca un vultur”. Om politic de la București, despre Marco Rubio, nominalizat de Trump secretar de stat al SUA: „Cunoaşte mai bine decât majoritatea politicienilor români riscurile la care e expusă Moldova”

HotNews acum 2 ore
Nominalizarea lui Marco Rubio pentru funcţia de secretar de stat al Statelor Unite ale Americii „are o semnificaţie foarte puternică şi arată clar pe ce linie externă va merge administraţia Trump”, consideră liderul PMP, Eugen Tomac. El spune că sen

Gazprom: Exporturile de gaze ruseşti prin Ucraina către Europa sunt stabile, în pofida opririi livrărilor către Austria

News.ro acum o ora
Producătorul rus de gaze Gazprom a anunţat că va livra sâmbătă 42,4 milioane de metri cubi de gaze către Europa prin Ucraina, acelaşi volum ca vineri, în pofida anunţului privind oprirea livrărilor către Austria din cauza unui conflict contractual,

Horoscop pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Zilele acestea este rost de cheltuieli pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec La finalul acestei săptămâni se intrezaresc intalniri si dialoguri cu neamurile si cu prietenii apropiati. Poti afla informatii utile in mod special in domeniul profesional in care activezi. Totusi, avalansa de discutii din preajma te poate o

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/12°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
mar.

1°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/12°