Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucia Varga: Vor fi controale la fiecare ITRSV. La Ploiesti au fost cele mai mari probleme!

Publicat in PHonline, duminică 28 aprilie 2013 ·

Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) vor fi reorganizate deoarece actualmente au o eficienţă scăzută, potrivit ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga.

Lucia Varga a precizat vineri, la Zalău, că noul Cod Silvic, aflat actualmente în dezbatere publică, va fi însoţit de o serie de hotârări de Guvern, una dintre ele fiind cea de reorganizare a inspectoratelor silvice teritoriale.

'Una din hotărârile de Guvern importante este cea de reorganizare a inspectoratelor silvice teritoriale, pentru că aşa cum sunt acum sunt nişte instituţii cu eficienţă scăzută. Trebuie să mărim eficienţa acestora, pentru că degeaba facem legi dacă nu urmărim şi implementarea acestor legi. Vrem să facem din inspectoratele silvice nişte instituţii care să aibă autoritate, cu nişte oameni performanţi dar pe care să-i şi plătim suficient de bine încât să nu fie vulnerabili la unele "propuneri" să zicem, ale sistemului', a declarat ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

Aceasta a precizat că reorganizarea va fi precedată de controale în teritoriu, iar cei care nu corespund vor trebui să plece din sistem.

"În perioda care urmează, de la Ministerul Mediului vor fi controale la fiecare ITRSV. Am început cu Ploieştiul, unde au fost şi cele mai mari probleme. În funcţie de ce nereguli găsim acolo, vom evalua, vom trimite personalul în comisiile de disciplină dacă va fi cazul şi îi vom păstra pe cei care îşi văd de treabă, care aplică legea, care sunt nişte funcţionari publici responsabili, iar cei care sunt neprofesionişti, nu aplică legea, închid ochii la nereguli, aceia vor trebui să plece din sistem. Nu ne propunem însă să dăm afară un procent. Dimpotrivă, vom întări controlul. Vrem să organizăm inspectoratele silvic astfel încât să aibă mai multă autorit

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 54 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°