O femeie a ajuns duminică seară la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta-Turnu-Severin în urma unui accident de circulaţie, care a avut loc pe DN 6, la ieşire din municipiu, în sensul giratoriu de la Schela Cladovei. O şoferiţă începătoare a pierdut controlului volanului şi s-a izbit de parapetul de pe marginea drumului.
Tânăra rămasă încarcerată în accidentul produs pe Drumul Naţional 6, la Schela Cladovei, a fost salvată de pompieri fiind descarcerată şi transportată la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.
Şoferiţa începătoare, în vârstă de 28 de ani, a spus poliţiştilor că s-a speriat, a pierdut controlul volanului şi a intrat în parapet. Femeia circula dinspre Orşova spre Drobeta-Turnu-Severin şi, din câte susţine, aceasta s-a speriat în trafic crezând că este lovită de un alt autoturism.
În urma impactului o bandă din parapetul de pe marginea drumului a intrat practic în maşină, iar prietena sa, în vârstă de 21 de ani, a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a o elibera dintre fiare. Victima este în afara oricărui pericol, dar are o fractură serioasă la un picior.
În maşina WV Golf se aflau trei persoane, iar victima se afla pe locul din dreapta.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.