Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu ar fi putut avea probleme serioase cu Securitatea dacă nu ar fi venit revoluţia din 1989. Odiosul serviciu controlat de Ceauşescu începuse urmărirea sa pe 16 decembrie 1989.

Domnule Crăciunescu, aţi afirmat cândva că, în 1990, v-aţi luat dovadă de la Securitate că n-aţi fost informator.

Din punct de vedere al activităţii, eu mi-am publicat dosarul de la Securitate. Avea cinci pagini, iar în trei dintre ele reieşea că eram persoană urmărită începând cu data de 16 decembrie 1989. Se dăduse ordin să fiu urmărit dacă sunt spion al agenturilor străine, al agenturilor „Alfa”, ziceau ei, sau al Mossadului.

Aşadar, urmărirea a început pe ultimii metri, cu câteva zile înainte de 22 decembrie 1989.

Da, începuse pe 16 decembrie 1989. S-a întocmit documentaţia, care trebuia să se termine pe 30 martie, pe palierul acesta: cine mă urmăreşte, cine o urmăreşte pe nevastă-mea, cine îmi instalează tehnică de ascultare acasă, cine ia relaţii despre mine la serviciu, la facultate, cine ia relaţii despre părinţii mei. Deci îmi stabiliseră tot programul până în martie 1990.

„Am avut o controversă cu securistul meu”

Ştiaţi cine răspundea de supravegherea dvs.?

La Vâlcea, din partea Securităţii, răspundea de sportivi unul, Ondroman. Chiar am avut o controversă cu el la restaurantul Capela. Eram cu un prieten, iar el a venit şi s-a aşezat pe scaun la masa noastră. L-am întrebat: „Te-am invitat eu la masă?”. Ştiam cine e. El şi băuse puţin... „Nu, dar vreau să stau aici, că am ceva de vorbit.” „Ce să vorbim amândoi? Ce am eu cu tine de vorbit?” Mamă, ce s-a supărat! „Las’că mai pleci tu!”, mi-a zis. „I-auzi dom’le, nu o să mai plec din cauza ta!” Nu avea ce să-mi facă, eram prea curat.

Sunt unele voci care afirmă că nu se putea pleca „afară” fără să d