Liceul Tehnologic “Vasile Sav” a organizat, pentru cel de-al treilea an consecutiv, Festivalul Național Școlar “Antreprenor pentru viitor”, o manifestare deschisă elevilor și profesorilor interesați de proiectarea unei cariere de succes pentru elevi încă de pe băncile școlii.
La deschiderea lucrărilor, găzduite de sala de conferințe a Hotelului “Roman”, a fost prezent primarul Romanului, Laurențiu Dan Leoreanu, inspectorii școlari Rodica Ciuchi și Mircea Corlățeanu, oameni de afaceri, reprezentanți ai agenților economici parteneri cu Liceul Tehnologic “Vasile Sav” în pregătirea practică a elevilor. “Mă bucur că această inițiativă deosebită a prins rădăcini la Roman și a ajuns la cea de-a treia ediție. Sunt convins că printre dumneavoastră, cei prezenți aici, se află viitori întreprinzători de succes, care vă veți aminti, peste ani, că v-ați lansat la festivalul oamenilor de afaceri de la Roman”, a spus primarul Laurențiu Leoreanu, în deschiderea lucrărilor.
“Festivalul Național “Antreprenor pentru viitor” oferă posibilitatea activării și potențării valențelor antreprenoriale ale elevilor din învățământul românesc , acordând șansa de a valorifica exemplele de bună practică în vederea racordii demersului didactic la coordonatele economice naționale și europene. Festivalul vizează dezvoltarea competențelor profesionale, responsabilizează tinerii în proiectarea traseului lor profesional, antrenează profesorii în abordarea antreprenoriatului din perspective didactică și încurajează formarea unei culturi antreprenoriale”, a spus profesoara Gabriela Vasîlca, coordonatorul lucrărilor.
Festivalul s-a desfășurat pe trei secțiuni :”Homo faber”- o expoziție de produse finale realizate de elevi în cadrul proiectelor școlare, pentru care s-au înscris 15 lucrări din cele mai diverse, de la circuite electrice și roboți pentru determinarea unor paramet