După noaptea învierii, cu slujbe, evanghelii, cruci şi luat lumină, vine ziua de Paşte… Prima (sau a doua) zi, lumea care se respectă, iese cu căţel, cu purcel (miel), la iarbă verde.

De, ca de Paşte…Evident, nu pentru a paşte (respectivele animale), ci pentru a petrece, într‑o sărbătoare câmpenească, cu ouă roşii şi pască, cu vin alb şi bere blondă, cu drob (de miel, nu de sare în spinare), cu mici la grătar, cu prăjeli, prăjituri şi nelipsitul cozonac.

Şi beutură, cât cuprinde! Înainte, o cinzeacă, apoi…trai nineacă!

Peste tot se aude „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”, apoi muzica, dată din ce în ce mai tare, evident, cu binecunoscutele manele, azi la concurenţă cu lacrimogenele telenovele, pentru că oamenii au renunţat la a sta acasă, la televizor sau calculator.

Măcar odată, de Paşte!

Vacarmul ia amploare, muzica la difuzoare se dă din ce în ce mai tare, peste tot cântece, vociferări, strigăte şi strigări, la grătare scrum şi fum, „Hai noroc!”. Copii şi fraţi, veri cumnate şi cumnaţi, socri, cuscri şi nepoţi şi…nu‑i mai înşir pe toţi! Spre seară, li se citeşte la toţi, pe feţe, o imensă satisfacţie. Asta da, distracţie!

Iar după ce pleacă, rămân urme de „civilizaţie”: hârtii, murdării, coji de ouă colorate, resturi de salate, cutii de plastic, gumilastic, firmituri, bucăţi nefripte de la fripturi, căpăcele, surcele, floricele, baloane, bidoane, coji de banane, bucăţi de ziare, resturi de lumânare, cenuşă şi jar, vai şi‑amar! După ce pleacă lumea, vin animalele pădurii agale şi rostesc, cu jale: „După fiecare Paşte, nu mai ai pe unde paşte!“

Halal, halal, să te judece…un animal!

Ananie GAGNIUC

(trist umorist ecologist)

După noaptea învierii, cu slujbe, evanghelii, cruci şi luat lumină, vine ziua de Paşte… Prima (sau a doua) zi, lumea care se respectă, iese cu căţel, cu purcel (miel), la iarbă verde. @N