Un simplu blat de pizza se poate transforma într-un veritabil obiect de artă. Acest lucru ni-l demonstrează artista Prudence Staite, care a reuşit să schiţeze portretul lui Obama şi nu numai cu ajutorul ingredientelor pentru pizza.
Cu talente deosebite atât în domeniul culinar, cât şi la desen, tânăra reuşeşte, în doar câteva minute, să aşeze ingredientele astfel încât să formeze figurile pe blatul de pizza. „Pentru început schiţez pe o coală de hârtie portretul. Apoi mă ghidez după acesta şi trasez baza imaginii, pe blat, cu suc de roşii.” Printre personalităţile care au avut ocazia de a sta în farfuriile lui Prudence se numără Barack Obama, Margaret Thatcher, Kate Middleton, Mick Jagger şi chiar Lady Gaga.
39 de metri este diametrul celei mai mari pizze din lume, record stabilit în 1990 de cinci bucătari italieni.