Barack Obama a îndemnat sâmbătă membrii Congresului să pună capăt tăierilor bugetare "imprudente" şi "idioate" şi să adopte un plan mai "judicios" de reducere a cheltuielilor, pentru a continua să alimenteze creşterea economică.
Alocuţionea săptămânală a lui Barack Obama a avut loc după ce Congresul a restabilit vineri creditele bugetare destinate serviciilor de control aerian din Statele Unite, care erau supuse de duminica trecută unor reduceri vizând personalul, provocând întârzierea a mii de zboruri.
"Săptămâna aceasta, tăierile automate la buget au afectat şi călătorii, blocaţi timp de mai multe ore pe aeroporturi sau la bordul unor avioane, frustraţi pe bună dreptate de acest lucru. Poate că din cauză că se întorc acasă în fiecare weekend cu avionul, membrii Congresului care au insistat ca aceste reduceri bugetare fie introduse şi-au dat seama în sfârşit că îi vor afecta şi pe ei în ega;ă măsură", a declarat Obama.
Preşedintele i-a criticat din nou pe congresmenii republicani. "Ei ar trebui să-şi examineze propriul lor buget. Dacă reducerile pe care le propun vor intra ăn vigoare, autoritate americană a aviaţiei (FAA) va fi supusă unor tăieri de trei ori mai importante", a avertizat el.
Potrivit preşedintelui, Congresul a adoptat vineri "o soluţie provizorie, (care pune) un plasture. Însă tăierile bugetare vor afecta alte sectoare, care asigură servicii vitale pentru americani. Nu vom putea să aplicăm un pansament pe fiecare tăiere. Acesta nu este un mod responsabil de a guverna".
Barack Obama i-a îndemnat pe congresmeni să adopte proiectul său de buget, care "înlocuieşte în anii viitori aceste tăieri idioate prin reduceri mai judicioase" şi care "investeşte în educaţie, cercetare şi sectoare care vor crea noi locuri de muncă încă din prezent".
Obama, care a propus la 10 aprilie un buget pentru 2014 vizând o reducere a de