Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Marian Oprişan, va participa, azi, la o dezbatere a Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG) care va avea loc la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). În cadrul întâlnirii vor fi prezentate propunerile făcute de UNCJR şi agreate de celelalte structuri asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, cu privire la descentralizarea competenţelor.
Asociaţiile reprezentative ale administraţiei publice locale sunt încurajate să depună la MDRAP, în perioada imediat următoare, propuneri concrete privind descentralizarea. Primele discuţii pe această temă au avut loc pe 22 aprilie la sediul MDRAP, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Comunelor din România şi ai Asociaţiei Oraşelor din România. Până la sfârşitul anului, regiunile trebuie să fie înfiinţate, să aibă o structură de conducere interimară pentru următorii trei ani, iar atunci când vor avea loc alegeri locale, să fie aleasă şi structura de conducere a regiunilor.
Prefecţii vor fi numiţi de Guvern, pentru că sunt reprezentanţii Guvernului în teritoriu, dar va exista un Consiliu regional, condus de un preşedinte, după modelul consiliilor judeţene actuale.
Preşedintele UNCJR Marian Oprişan a declarat că oamenii nu trebuie să se sperie că în urma regionalizării ar urma să se lovească de o birocraţie mai mare sau că vor fi nevoiţi să facă drumuri mai lungi spre preşe-dintele de regiune. Dimpotrivă, autorităţile locale actuale rămân aceleaşi, iar dintre atribuţiile ministerelor, unele vor merge spre regiuni, astfel încât teoretic, viaţa tuturor să fie mai uşoară. „Principiul regionalizării nu se referă la modificarea de frontiere sau de graniţe. România va rămâne sta