Pentru multi copii care abia au învãta sã meargã singuri, sãrbãtorile nu înseamnã mai mult decât o zi obisnuitã. Sãrãcia în care trãiesc împreunã cu pãrintii lor face ca de Pasti masa lor sã fie aproape goalã.
Dacã vor avea noroc o sã descopere pasca. Poate primesc si câteva ouã rosii. Aceste drame sunt întâlnite în toate cele sase localitãti ale Vãii Jiului, unde sãrãcia loveste mai tare decât oriunde altundeva.
Andrei are 4 ani si trãieste în Petrosani, împreunã cu pãrintii lui si o surioarã mai micã, într-o clãdire ce stã sã cadã din clipã în clipã. Micutul a învãtat fãrã sã-si dea seama ce înseamnã viata grea. Pãrintii lui se luptã în fiecare zi sã nu sufere de foame si când reusesc sã-i cumpere dulciuri sau pufuleti, Andrei se bucurã mai tare decât dacã ar fi primit jucãria preferatã pe care o are copilul vecinului si pe care i-o lasã sã o atingã când se joacã la groapa cu nisip. Zilele trecute a fost o zi de sãrbãtoare atât pentru el cât si pentru surioara lui de 3 ani, Ioana. Amândoi au descoperit gustul pizzei si sunt nerãbdãtori sã guste din ea. „Îmi place, nu am mai pãpat”, spune bucuros Andrei. Le place atât de mult încât nu mai au rãbdare ca mama lor sã scoatã celofanul si în timp ce mãnâncã îsi privesc pãrintii ca si cum ar vrea sã le multumeascã. Tatãl lor a primit câtiva lei de la un localnic pe care l-a ajutat în gospodãrie si le-a cumpãrat „delicatesa”, câteva mere si douã pâini. Cei doi micuti îsi i-au „darurile” si le strâng tare a piept ca nu cumva minunea sã disparã.
O viatã de chin„Asta e bucuria lor, când vãd câte ceva se bucurã si ei. Nu au mai mâncat pizza pentru cã, vã spun drept, nu am avut cu ce sã le iau. Sunt constient cã le trebuie mai multe dar nu avem posibilitatea. Un fruct e foarte bun, o babanã o portocalã, dar nu am cum sã le iau zilnic. Eu muncesc cu ziua, nu avem altã solutie. Cu ce bani fac punem câte ceva î
