Potrivit unui document eliberat de Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale, caporalul bistriţean Constantin Teodor şi-a revenit şi chiar a fost externat, după ce ajunsese în stare gravă la o clinică clujeană, în urma unei operaţii de rutină efectuate la Bistriţa.
„Începând cu data de 22.03.2013 starea generală a pacientului a început să se amelioreze din punct de vedere clinic, al analizelor de laborator şi al examenului CT efectuat în data de 25.03.2013, nefiind necesară efectuarea intervenţiei chirurgicale. Având în vedere evoluţia favorabilă a caporalului Constantin Teodor, pacientul a fost externat,” se arată în documentul eliberat de Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale, în urma unei analize a cazului, solicitată de un prieten al bistriţeanului.
Acelaşi document susţine că diagnosticul de transfer la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca a fost: pancreatită acută necrotico-hemoragică formă severă, insuficienţă multiplă de organ, sindromul de detrasa respiratorie, ascită şi pleurezie biliară secundară, precum şi anemie severă acută.
Starea bistriţeanului s-a agravat la două zile după o intervenţie chirurgicală pentru o boală hemoroidală, suferită în Spitalul de Urgenţă Judeţean Bistriţa. Colegii caporalului Constantin Teodor s-au mobilizat atunci şi au făcut apel la bistriţeni să doneze sânge pentru salvarea vieţii acestuia.
Nici până acum Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud nu a oferit vreo poziţie în acest sens.
Vă mai recomandăm
O fetiţă de 4 ani din Bistriţa a murit pe masa de operaţie de la Spitalul de Copii Cluj.Totul i se trage de la o entorsă
Doctorul care şi-a lăsat nepoata „legumă” cu o injecţie, trimis în judecată la 6 ani după incident