-AA+A
Nevăzătorii, „Pe meridianele lumii” foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNÎn sala de conferinţe a complexului hotelier „Diana” s-a desfăşurat, sâmbătă, faza zonală a concursului de cultură generală pentru nevăzători „Pe meridianele lumii”, manifestare organizată de Asociaţia Nevăzătorilor Bistriţa-Năsăud, preşedinte Iacob Pop. Zece concurenţi, care au ocupat la faza anterioară locul întâi în judeţele de origine, s-au întâlnit la Bistriţa, ceilalţi concurenţi din ţară întrecându-se în Bacău, cei din zona de est, şi Argeş, cei din sudul României.
Concurenţii au fost împărţiţi în grupe pe sexe, iar juriul - avându-l preşedinte pe Radu Sergiu Ruba (preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România), Ioan Podosu (Cluj-Napoca) şi Susana Drăguşin (Bistriţa) - a stabilit la categoria domni următoarea ierarhie: locul I - Petre Predescu (Bistriţa-Năsăud), locul II - Ioan Coroi (Cluj), locul III - Ferenc Lukas (Harghita) şi menţiune Vasile Vaida (Alba). La categoria rezervată doamnelor, locul I i-a revenit Danielei Bortă (Arad), locul II - Cameliei Savu (Bistriţa-Năsăud), locul III - Marianei Potra (Cluj), iar menţiune Vioricăi Stanciu din Sibiu.
Juriul a apreciat nivelul foarte bun de cunoştinţe al concurenţilor, locurile unu, doi şi trei urmând să participe peste două săptămâni la faza pe ţară, la Buşteni.
Preşedintele Iacob Pop, în calitate de organizator, îi mulţumeşte lui Ionel Rus, administratorul complexului „Diana”, pentru generozitate şi bunele condiţii de concurs.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet