-AA+A
M-am decis să scriu ceva fără de politică, pentru că, uneori, e mult chiar şi pentru mine. De fapt, cred că nici nu trebuia să spun nimic, oricum Sărbătorile Pascale vin şi trec, iar noi, hm, noi rămânem tot aşa cum am ales să fim, iar asta pentru că avem a fi ceea ce suntem. Nimic mai mult! Mi se pare tare ciudat faptul că o mare majoritate dintre noi am uitat cam ce e cu Paştele, iar asta pentru că stăm la cozi pentru tone de alimente, de parcă vine sfârşitul lumii, iar ca nişte adevăraţi vânători străbatem de la un capăt la altul locuri unde se sacrifică mieii, bântuiţi de tăcerea acestora când sunt măcelăriţi. Cumpărăm ouă şi iepuraşi de ciocolată, aşteptând Paştele pentru a viziona un spectacol morbid cu accidente înspăimântătoare, scene groteşti sau de vodevil cu tot felul de personaje pur şi simplu idioate, paţachine, ipocriţi şi farisei care vorbesc de Hristos ca de un tip care ar trebui să le cumpere Ferarri şi să le bage bucăţi de sănătate şi fericire în traistă.
Dincolo de toată această comedie umană, plotinismul! Aşa aflăm că există o degradare: La început e Cuvântul, iar oamenilor li se dă voie să cuvânte, dar cuvântul se transformă în vorbă, iar vorbele în şabloane automate. Aici am ajuns, la o vorbărie goală, un zgomot de fond, lozinci peste tot, minciuna în stare solidă. E bine când după 1 mai vin Paştele. O petrecere, mai multe petreceri, o manea, două manele, o bere, câteva zeci de beri şi lista poate continua cu mielul, devenit cununa de spini a ficatului de român după prima zi de Paşte. Politicienii se vor înghesui la biserică, iar preoţii se vor înghesui să le intre în graţii: Bate şi ţi se va deschide. Cere şi ţi se va da!
Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu. Dacă în piaţă ar apărea dintr-o dată o pasăre violent colorată, toţi s-ar înghesui să o vadă şi să i se închine. Dar nu asta e credinţa, pocă
