Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Tragedii în cartierul palatelor: doi dintre cei mai bogaţi romi din Hunedoara au murit într-un accident rutier

Publicat in Adevarul, duminică 28 aprilie 2013 ·

Zeci de maşini de lux, cele mai multe cu numere străine, au însoţit convoiul funerar care a paralizat practic circulaţia maşinilor prin centrul Hunedoarei.

Sute de romi înstăriţi din întreaga ţară şi din afara ei au venit în Hunedoara pentru a-i conduce pe ultimul drum pe cei doi tineri, soţ şi soţie, ucişi în urmă cu o săptămână într-un accident rutier petrecut în Anglia.

Apropiaţii lui Ioan Rostaş şi ai soţiei sale au povestit că aceştia au decedat după ce autoturismul de lux cu care circulau ar fi fost lovit în plin de o altă maşină. Tânărul de 33 de ani a murit pe loc, iar soţia lui câteva ore mai târziu. Fiind foarte bogaţi şi foarte cunoscuţi în comunitatea lor, priveghiul şi înmormântarea au fost pe măsură.

Priveghi prelungit

Timp de o săptămână, localnicii care au trecut prin faţa palatului unde au fost privegheate trupurile neînsufleţite ale celor doi romi au fost invitaţi să primească măncăruri şi băutură, pentru pomenirea acestora. La priveghi au fost prezente şi mai multe vedete din lumea manelelor.

Soţii Rostaş au fost înmormântaţi astăzi, în ziua Sărbătorii de Florii, într-un cimitir din Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

FOTO Maşinile de lux ale romilor din Hunedoara au numere personalizate

FOTO Bine aţi venit în Pipera de Hunedoara, cartierul celor mai bogaţi ţigani!

FOTO Cum arată parcul auto de lux al romilor milionari care trăiesc în „Pipera de Hunedoara”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă nouă în dotarea Forțelor Navale Române

Ziua Constanta acum 57 minute
Astăzi, 28 martie 2025, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele interimar al României, Ilie Bolojan. în cadrul ședinței au fost analizate mai multe aspect legate de Securitate, iar mem

Partidele din Groenlanda anunţă un guvern de largă coaliţie înainte de vizita vicepreşedintelui JD Vance

News.ro acum 41 minute
Democraţii din Groenlanda şi alte trei partide au anunţat vineri un acord de coaliţie guvernamentală, cu doar câteva ore înainte de o vizită a vicepreşedintelui american JD Vance pe insula arctică pe care preşedintele Donald Trump şi-a exprimat inte

L-a cenzurat pe Marius Tucă pe Youtube și i s-a cerut demisia din CNA. Reacția lui Vasile Bănescu

Ziare.com acum 16 minute
Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a declarat vineri, 28 martie, că regretă profund formularea atât de deficitară și, prin urmare, grav interpretabilă folosită pentru a susține eliminarea de pe Internet a unui comenta

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 29 martie – 4 aprilie 2025

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 29 martie – 4 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 29 martie și 30 martie seara, chestiu

Starea sănătăţii Papei Francisc s-a ”ameliorat uşor”, anunţă Vaticanul. Suveranul Pontif se roagă pentru victimele cutremurului din Myanmar şi Thailanda

News.ro acum 56 minute
Starea sănătăţii Papei Francisc, care se află în convalescenţă la Vatican după cinci săptămâni de spitalizare din cauza unei pneumonii grave, a înregistrat ”ameliorări uşoare”, inclusiv în privinţa vorbirii, anunţă vineri Vaticanul, relatează AFP. S

„Criză fără precedent pentru zeci de milioane de persoane”. ONU anunţă o scădere cu 40% a ajutorului alimentar

Adevarul acum 39 minute
Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM) a anunţat vineri o scădere cu 40% a finanţării pentru 2025, evocând o „criză fără precedent”, în condiţiile în care 58 de milioane de persoane riscă să piardă un ajutor vital.

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 5 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Copiii petrec tot mai mult timp în mediul digital. Vârsta la care aceștia încep să utilizeze rețelele de socializare a scăzut la 5 - 10 ani

Wall-Street.ro acum o ora
Intervalul de vârstă la care copiii utilizează rețelele de socializare a scăzut la 5 - 10 ani, iar aproape jumătate dintre copii (48,3%) petrec peste 6 ore pe zi în mediul digital, arată un studiul al organizației Salvați Copiii România, notează Age

Şedinţa CSAT s-a încheiat după aproape două ore

Mediafax acum 2 ore
Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care a început la ora 13.00, au fost incluse subiecte referitoare la perspectivele conflictului din Ucraina şi implicaţiile pentru România, dar şi la poziţionarea României în contextul procesului de negociere privin

Emil Hurezeanu nu va fi demis de la Ministerul de Externe, a anunțat Marcel Ciolacu: „Doamne ferește”

Libertatea acum 44 minute
Emil Hurezeanu va rămâne ministru de Externe, deși premierul Marcel Ciolacu l-a criticat de mai multe ori în ultima perioadă, au declarat vineri, 28 martie, surse politice pentru Libertatea, după ședința CSAT la care a participat și Hurezeanu.

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/15°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

8°/14°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/10°
dum.

8°/15°
lun.

6°/12°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/15°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/13°
lun.

8°/12°