Un bărbat din municipiul Suceava şi-a dat foc, duminică seara, după o discuţie cu tatăl său, acesta fiind transportat la spital cu arsuri de gradele I şi II pe faţă şi torace, iar tatăl acestuia a suferit un atac de panică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, a mers, duminică, în vizită la tatăl său, iar la un moment dat s-a enervat şi a luat o sticlă de prenadez pe care a golit-o pe hainele sale, după care şi-a dat foc.
Tatăl bărbatului a intervenit şi a stins flăcările, după care a solicitat intervenţia unei ambulanţe.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Dan Moroşanu, a declarat că bărbatul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava cu arsuri de gradele I şi II pe faţă şi torace.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale tatălui, care a suferit un atac de panică după acest incident.
Un bărbat din municipiul Suceava şi-a dat foc, duminică seara, după o discuţie cu tatăl său, acesta fiind transportat la spital cu arsuri de gradele I şi II pe faţă şi torace, iar tatăl acestuia a suferit un atac de panică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, a mers, duminică, în vizită la tatăl său, iar la un moment dat s-a enervat şi a luat o sticlă de prenadez pe care a golit-o pe hainele sale, după care şi-a dat foc.
Tatăl bărbatului a intervenit şi a stins flăcările, după care a solicitat intervenţia unei ambulanţe.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Dan Moroşanu, a declarat că bărbatul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suc