Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai ne/cinstiți turiști din lume

Publicat in Ora de Timis, duminică 28 aprilie 2013 ·

Un site american de turism a realizat recent un sondaj de opinie în care își întreabă clienții dacă au furat vreodată ceva dintr-un hotel în care au stat. Centralizând rezultatele, Hotels.com a realizat un clasament al turiștilor pe naționalități, în funcție de cât de cinstiți sunt sau, cel puțin, cât de cinstiți spun că sunt.

„În timp ce tuturor ne place sentimentul de a fi vacanță, se pare că unii turiști merg puțin prea departe, însușindu-și o varietate de obiecte din camera de hotel, pe care le iau cu ei acasă”, a declarat directorul de comunicare al Hotels.com, Alison Couper, citat de travel.cnn.com.

Sondajul, realizat de site-ul specializat în rezervarea de locuri la hoteluri din toată lumea, a cuprins 8600 de persoane din 27 de țări. Conform răspunsurilor oferite, pe primul loc în topul celor mai cinstiți turiști s-au clasat danezii, 88% dintre ei declarând că nu au furat niciodată nimic din camera de hotel. Ei au fost urmați la mică distanță de olandezi (cu 85%), norvegieni (cu 84%) și de canadienii din provincia Quebec (81%). Pe ultimele locuri s-au clasat columbienii, doar 43% dintre ei declarând că nu au plecat niciodată dintr-un hotel cu ceva ce nu le aparține, mexicanii (cu un rezultat de 60%), indienii (62%) și spaniolii (64%).

Potrivit site-ului de turism, cei mai mulți dintre cei care au recunoscut că și-au însușit obiecte care nu le aparțin au plecat acasă cu reviste și cărți. Unii nu s-au putut despărți de lenjeriile de pat sau de prosoape, în timp ce alții, precum chinezii, au pus în bagaje obiecte decorative precum ceasuri, corpuri de iluminat sau obiecte de artă.

Clasamentul complet al turiștilor care spun că nu au furat niciodată dintr-un hotel, în funcție de țara/regiunea natală:

Danemarca 88%

Olanda 85%

Norvegia 84%

Brazilia 81%

Canada (Quebec) 81%

Hong Kong 81%

Italia 80%

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 44 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 23 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 29 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°