Galerie Foto
Urmeaza povestea despre seara Interkulturelle Verpflechtungen de la Heidelberg, din aprilie. Asa cum cerul are multi ochi-stele, asa si orice poveste are multe guri graitoare. Dar aceasta este povestea mea.
Invitatia la seara culturala o primesc de la artista timisoreana Elisabeth Ochsenfeld sau, asa cum ii spunem noi cu drag, Lili.
Alaturi de sotul ei, Hartwig Ochsenfeld, si de familia Nan – autori ai unei seri culturale aparte in spatiul romano-german, organizate in Galeria Melnikow.
Accept invitatia lui Lili cu bucurie si emotie. Heidelberg este orasul cu strazi de culoarea cenusei din vatra si cerul ca spuma laptelui in care s-a varsat cerneala dintr-o calimara uitata pe margine de masa. Heidelberg este orasul in care si bicicletele zambesc, au oboseala in roti si ganduri pe ghidon. Heidelberg este orasul in care Kafka ar fi pedalat pe o bicicleta si ar fi strigat Cartea este toporul cu care spargem marea inghetata din noi, caci la fiecare colt de strada… incolteste cate o librarie.
Ajung in fata casei cu carti la parter. Ca sa intru în locuinta lui Lili, trec printr-un tunel de carti. Anticarul isi fumeaza tigara stand jos pe trepte. Holul casei este o vale printr-o padure de mesteceni, sunt picturile si schitele realizate de artista de-a lungul anilor. In camera de zi, doua ferestre imense ma privesc din rame. Tacute. Pictate. Sunt doua picturi facute de fostul ei sot, Valeriu Sepi. Treceam in fiecare zi cu tramvaiul pe langa acea casa, era undeva in Piata Maria din Timisoara, si avea trei ferestre mari, si intotdeauna una era deschisa, si prin cea deschisa vedeam doar umbra unui chip la lumina unei lumanari. Cele doua ferestre-picturi sunt printre putinele lucruri pe care Lili le-a luat cu ea cand a emigrat din Romania, una dintre ele poarta rana de cutit a unui vames.
Incep sa soseasca oaspetii – din Germania, dar si
