Mâine va avea loc ceremonia de abdicare a Reginei Beatrix şi, apoi, cea de încoronare a noului rege, prinţul Willem Alexander. La Amsterdam, autorităţile au sporit măsurile de securitate pentru acest eveniment istoric la care se aşteaptă să participe în jur de un milion de persoane.
Ceremoniile ce se vor derula la Palatul Regal şi la Biserica Nouă vor fi transmise în direct de televiziunea de stat. „Ne vom lua rămas bun de la Regina noastră şi vom ura bun venit noului Rege. Este o zi importantă şi o vom sărbători cu multe petreceri“ , a declarat primarul oraşului Amsterdam, Eberhard Van Der Laan.
La festivităţi sunt aşteptaţi reprezentanţi ai familiilor regale din toată lumea, printre care Prinţul Charles al Marii Britanii şi Prinţul Felipe al Spaniei.
La 30 aprilie, regina Beatrix va semna actul de abdicare, iar primul său născut, Willem Alexander, care la 27 aprilie a împlinit 46 de ani, devine automat rege. Willem Alexander va depune jurământul la biserica Nieuwe Kerk, din Amsterdam.
Prima lui fiică, Amalia Catharina, va deveni automat succesoare la tron. Toate acestea se întâmplă după ce, la sfârşitul lunii ianuarie, regina Beatrix a Olandei a anunţat că abdică de la tron, în favoarea fiului său cel mai mare, prinţul Willem Alexander. Astfel, prinţul Willem Alexander va deveni primul suveran de sex masculin al ţării din ultimii 120 de ani.
REPUBLICANII VOR SĂ STRICE PETRECEREA
Willem-Alexander şi-a asumat în ultimii ani un rol internaţional, fiind preşedinte al comitetului consultativ al secretarului general ONU pe probleme de apă şi igienă. Anul trecut, s-a remarcat la un campionat de aruncare a toaletelor. Analiştii olandezi spun că este pregătit să fie un monarh încăpăţânat, la fel ca mama sa şi „a fost bine pregătit pentru acest rol“, cu toate că nu şi-l dorea în tinereţe, după cum declara