Pensiunile se întrec în oferte, iar cei care îşi doresc să petreacă minivacanţa de început de mai în patria peştelui pot achiziţiona până în ultima clipă bilete.
Pentru 1.400 de lei poţi petrece şase zile în Crişan. În această sumă sunt incluse trei mese pe zi (mai bine de jumătate sunt mese tradiţionale, cu produse din peşte), ceai, cafea, apa plată, apa minerală, răcoritoare, bere, transportul, cazarea, taxele şi excursiile.
Vei fi preluat de o barcă rapidă care te va duce la Tulcea la Criaşn, după care vei fi primit, pe data de 1 mai, cu o cină festivă, muncitorească, de la care nu vor lipsi micii şi berea. Grătarul va face, de asemenea, parte din meniul serii de 1 mai.
Între 1 Mai şi Paşte te vei plimba pe canalele Deltei Dunării: Bogdaproste, Trei Iezere, Lopatna, Caraorman, Litcov, Isac şi vei avea ocazia să pescuieşti recreativ (cu eliberarea peştelui în mediul natural).
De asemenea, în program sunt incluse şi discoteca în aer liber, participarea la slujba de Paşte într-un sat din deltă, dar şi masa tradiţională de Înviere, de la care nu vor lipsi ouăle roşii şi mielul.
Dacă vrei să stai mai puţin, numai patru zile în deltă, atunci poţi opta pentru o pensiune din Murighiol, acolo unde pentru un program organizat în perioada 30 aprilie – 3 mai vei plăti 570 de lei de persoană.
Te vei plimba barca prin Delta Dunarii, vei vedea ieşirea Dunării în mare la Sulina, farul de la Sulina şi cimitirul piraţilor şi vei ajunge la Letea, acolo unde îţi va fi servit un prânz tradiţional cu ciorbă de peşte şi saramură de peşte cu mămăliguţă.
Din meniul celor patru zile nu vor lipsi mâncărurile tradiţionale din Delta Dunării: icre, peşte afumat, scrumbie marinată, crap, ştiucă, şalău, somn, caras şi lin prăjit cu mamaliguţă şi mujdei de usturoi.
Consumul de benzină pentru zilele de