Vestea mi-a dat-o bunul meu amic Daniel Nazare. Gheorghe Nicolaescu sau Gheghe, cum i se spunea fostului mare ziarist de la „Sportul”, nu mai este. Ultima oară îl văzusem la stadionul Steaua, înaintea manşei secunde a celebrului „sfert românesc” al Cupei UEFA din 2006. Bătut de un vânt rebel ce dădea un ocol ovalului din Ghencea, înainta cu greu, iar celebra sa şuviţă de păr căzuse victimă puternicii adieri, fluturând dezordonat. Era celebru printre toţi cei ce-l cunoşteam, prin ticul de a-şi aranja meticulos amintita şuviţă peste calviţia-i dezvoltată. Venise atunci pentru a obţine de la un fost răsfăţat al condeiului său, Lăcătuş, două bilete la amintita partidă, Steaua - Rapid. Arăta slăbit şi galben la faţă. Până la vestea dispariţiei sale, mai auzisem doar scurte zvonuri deloc încurajatoare referitoare la starea sa de sănătate.

Automat când venea vorba despre Gheorghe Nicolaescu gândul îmi zbura spre primele mele intersecţii cu meseria de ziarist. Pe la jumătatea anilor 80, când am călcat pentru prima oară în redacţia „Sportul” din strada Vasile Conta, secţia fotbal era condusă de un „triumvirat” Vanea – Mache – Gheghe, adică Ioan Chirilă – Eftimie Ionescu – Gheorghe Nicolaescu. Cu nea Gheghe ne-am simpatizat reciproc, mai ales că a fost singurul din redacţie care venise în 1988 cu o floare la nunta mea să mă felicite. Pentru un tânăr student care dorea pe-atunci din tot sufletul să-şi petreacă restul vieţii într-un ziar de sport a contat mult acel emoţionant gest.

Scriind aceste rânduri, mi-am amintit de o întâmplare nostimă aflată de la el.

E necesar de precizat că în anii 80, nea Gheghe era printre cei mai agreaţi ziarişti ai Stelei, motiv pentru care a fost aproape nelipsit de la meciurile internaţionale ale roş-albaştrilor de-atunci. Cel de faţă era în primul tur al ediţiei 1989/90 din Cupa Campionilor, în care Steaua a